(Brazilia, Rio de Janeiro, mai 2012)

“Iubesc favela” imi zpune Zezinho frecandu-si mana dreapta de inima, si ochii lui se scalda intr-un zambet entuziast. “Iubesc Rocinha, ii iubesc pe toti oamenii de aici. Aici sunt acasa, printre ai mei. Nu m-as muta niciodata din favela, nici daca as avea un milion de reali. Vezi acele blocuri noi in vale ? Sunt pline de apartmente de lux, scumpe si moderne. Nici pe gratis nu as accepta sa ma mut acolo. Cei care stau acolo sunt plini de bani, dar sunt singuri. Singuri, saracii, nici nu-si cunosc vecinii. Dar daca as avea un milion de reali, ooo, stiu ce as face cu ei…”

“Nicaieri nu e mai bine de locuit decat in favela. Asta e locul perfect sa traiesti in Rio”. Max e neamt. Zambeste pana la urechi si ii sclipesc ochii. “Am venit aici acum 15 ani. Si mi-a placut. Mi-am cumparat aici in favela o casa si traiesc fericit de atunci. Eu am fost primul strain care s-a mutat in favela.” Tuleiele de barba alba ii dau vreo 60 de ani.” De atunci s-au mutat si alti straini, pentru ca au inteles: AICI ai de toate, la o aruncatura de bat – mici magazine ieftine cu de toate, mancare la coltul strazii, plaja la doar jumatate de ora pe jos, si mai ales, mai ales, toti vecinii buni si calzi care iti devin imediat prieteni. Si in plus casele sunt ieftine si nu platesti impozite pe locuinta”

“Tot ce vezi in jurul tau e cladit de noi, de oamenii favelei”, imi spune cu mandrie Zezinho. “Am pornit la drum fara sa avem nimic, si am ridicat favela din nimic. Caramida cu caramida, am cladit casele. Am pus mana de la mana sa cumparam tevi, si noi am sapat si am facut canalizarile. Am adunat bani sa cumparam ciment si incet, luna de luna, am pavat aleile abrupte, treapta cu treapta. Fiecare aici stie sa lucreze cate ceva. Unii sunt zidari, altii se ocupa de canalizare, altii se ocupa de firele electrice, altii stiu sa lucreze lemnul si fac grinzi si cofraje. Noi aici nu acceptam paraziti, fiecare trebuie sa munceasca. Sunt mandru de oamenii favelei, ii iubesc pe toti, asa simpli, muncitori, apasati de griji. Dar aici, suntem toti, impreuna, o mare familie. Cum as putea sa plec de aici ?”

 

Rocinha e cea mai veche favela din Rio. Si cea mai mare. Oficial e atestata din 1929, dar dateaza de mai demult, dupa ce sclavii negri au fost eliberati in 1888, dupa ce au luptat in razboiul Canudos, si au cerut statului rasplata, li s-a spus: “ Vedeti dealurile abrupte care se inalta deasupra orasului ? Sunt ale voastre, ocupati-le !”. Si le-au ocupat, construind din chirpici, din bucati de tabla si din crengi, asa cum si acum construiesc cei care ajung in favelele noi, cu burta si cu buzunarele goale. Au taiat padurea si lastarisurile de “Favela”, o planta insidioasa, taratoare, care nu se lasa si dupa ce e taiata creste la loc. O tai, si creste la loc. O tai din nou, si creste la loc. Ca oamenii, care nu se lasa, care construiesc din nimic, pierd tot, si o iau de la capat, si au puterea sa zambeasca, sa zica: Nu-i nimic, se poate si mai rau.

 

Zezinho e american. De fapt, jumate de american, nascut din mama venita din California cu Peace Corps si din tata sarac lipit, crescut si trait in favela. Zezinho a ajuns si in California, a trait acolo 7 ani, chiar si-a dobandit cetatenia americana. Dar nu i-a placut. “As fi putut sa raman acolo, dar n-am vrut. Acolo e salbaticie, oamenii sunt rai, nu se ajuta. Am suferit acolo, printre straini. Si m-am intors, printre ai mei, aici in favela, de unde nu voi mai pleca niciodata”

Zezinho a invatat de mic sa fabrice caramizi. Era vremea cand Rocinha crestea repede, cand valuri de imigranti veneau din zona saraca din nord-est doar cu hainele de pe ei, atrasi de fabricile din jurul marelui oras. Dupa obiceiul de demult, se urcau pe pantele dealului si isi alegeau un petec de padure, sa fie al lor. Defrisau si isi construiau o coliba. Dupa 5 ani de la luarea in posesie si locuire neintrerupta, pamantul si casa erau recunoscute ca a lor, dupa vechiul obicei al colonizarii, inca in vigoare in Brazilia. Pe atunci nu era canalizare, nici curent in Rocinha. Erau doua fantani, la baza si in varful favelei, si oamenii carau apa cu cobilitele, in galeti, pe pantele pline de noroi.

Apoi, in anii ’60, statul brazilian a recunoscut ca acele asezari improvizate pe pante nu sunt temporare, ca oamenii acolo si-au facut un rost, oamenii aceia care lucreaza de dimineata pana seara in uzine pe salarii de mizerie, oamenii care matura strazile, oamenii care curata toaletele, oamenii care sapa santurile, femeile care ingrijesc copiii familiilor bogate – toti acestia vin din favela, un loc despre care oamenii cu bani din cartierele rezidentiale nu stiu nimic si nici nu vor sa stie. Si Statul a construit prima canalizare, si primul drum asfaltat, si a tras prima linie de curent – o artera de sus pana jos, strabatand ingramadeala de case. Apoi, Statul a construit o statie de pompare a apei si a distribuit, in custodie, rezervoare de 1000 de litri familiilor. O data pe saptamana statia de pompare umple toate rezervoarele, pe gratis, asigurand apa favelei.

 

Acum, casele din caramida, unele tencuite, se vand sau se inchiriaza. Rocinha nu se mai extinde in largime, pentru ca mrginile de sus sunt prea abrupte. Dar se extinde in inaltime. “Daca nu ai bani sa cumperi o casa si nu iti convine sa inchiriezi una, poti cumpara un acoperis. Suprafata acoperisului e a ta si poti sa construiesti inca un nivel deasupra. Oamenii construiesc incet, pentru ca nu au toti banii necesari deodata. Vezi, acolo jos, omul a construit zidul pana la jumatate, are restul de nisip si caramizi, dar nu a mai avut bani de ciment, si asteapta sa-i stranga.”

Casele se construiesc dupa ureche, si uneori structura pe care sunt ridicate nu le poate sustine. Fundatiile sunt precare, si se intampla ca terenul, in panta accentuata, sa alunece cu tot cu constructia. Se intampla accidente, dar din ce in ce mai rar, pentru ca acum comitetul favelei conlucreaza cu ingineri ai statului, care inspecteaza periodic favela si interzic contructiile cu risc ridicat sau prevad demolarea unor injghebari instabile. Daca se hotaraste ca o casa trebuie demolata, statul ii va oferi propriearului contravaloarea ei, ca sa poata sa isi ridice alta.

Te intereseaza cum e organizata favela ? Nimic nu e la intamplare aici. Statului nu i-a pasat de noi pentru mult timp. Ne-a oferit minimul necesar doar ca sa nu imprastiem boli. Zeci de ani in favela nu au intrat nici politicieni, nici alte autoritati. Nu au avut curajul sau nu i-a interesat, asa ca a trebuit sa ne organizam noi. Favela e impartita in 3 zone, fiecare fiind condusa de un comitet cetatenesc, ales democratic de noi. Periodic se orgnizeaza alegeri, sunt mai multe grupari care isi disputa conducerea printr-o concurenta constructiva. Candidatii la presedentia comitetului favelei isi alcatuiesc o echipa completa, pe care o prezinta populatiei inainte de alegeri. Aici ne cunoastem cu totii, nici un candidat nu ne poate minti. Si alegem echipa cea mai buna, care sa se lupte pentru noi. Si se lupta…

 

In fata camerei comitetului, care sta tot timpul cu usa deschisa spre aleea principala, e coada. Oamenii asteapta rabdatori sa depuna vreo cerere sau vreo plangere. Au incredere ca alesii lor ii vor ajuta. Comitetul imparte dreptatea, ca un organ de judecata, atunci cand in favela sunt dispute. Si organizeaza delegatii la primaria din Rio, sau la compania de curent, pentru a sustine cauzele oamenilor.

Leo, presedintele, un batran negru, slab si hatru, iese sa ne stranga mana. “Bine ati venit in Rocinha. Foarte bine, sa vedeti cu ochii vostri ca favela nu e o gaura de iad. Sa vedeti ca nu suntem o adunatura de talhari. Suntem oameni muncitori, simpli dar cinstiti. Vezi, noi aici stim sa ne purtam de grija. Nu asteptam dupa nimeni. Am invatat ca nu are sens. Daca vrei ceva, trebuie sa o faci singur.”

Sunt doua scoli in favela. Si cateva clase pentru prescolari. “Copiii nostri merg la scoala. Dar profesorii care vin in favela nu sunt cei mai buni. Majoritatea sunt tot oameni de aici, care au reusit sa faca liceul. De aceea e foarte greu pentru copiii nostri sa ajunga la facultate, pentru ca nu sunt competitivi, desi sunt inteligenti.. Dar nu-i nimic, facem ce putem, ii invatam cate o meserie, sa poata trai. Ce bine ar fi daca in favela s-ar face scoli de meserii, sa li se asigure viitorul. Nu visam sa ne facem copiii ingineri sau medici, ci mecanici, sudori, electricieni – meseriasi buni, pe care sa te poti baza. Cu milionul de reali, daca l-as avea, asta as face: scoli de meserii aici, pentru viitorul copiilor nostri”

“Avem si succese deosebite. Un om de la noi a reusit sa termine facultatea si sa devina arhitect. Era bun, dar i-a fost foarte greu la inceput. A trebuit sa plece din favela, sa se mute in chirie in oras, pentru ca daca locuiesti in favela nu esti angajat in posturi de raspundere. Ti se spune ca << esti un risc>> si e adevarat, pentru ca favela e nesigura, poti ramane prizonier aici uneori. Cand favela era controlata de bande, atunci cand politia intra in forta, pentru cateva ore, sau o zi, sau mai multe zile, totul e blocat, nimeni nu putea intra sau iesi din favela pana cand luptele nu incetau si politia nu se retragea”

Tiago are o camera de filmat. A primit-o premiu, la un concurs de film si fotogratie. Are vreo 25 de ani si e fericit, pentru ca filmul pe care l-a facut despre favela lui, despre Rocinha, a fost remarcat de organizatorii unui festival francez de film documentar, care l-au invitat la Paris sa prezinte filmul catre public. “O sa ma duc in strainatate ! Oau, n-am indraznit sa visez asta niciodata. Acum trebuie sa invat limbi straine, pentru ca pana acum nu am crezut ca imi vor fi de folos.” Tiago imi cere voie sa ma filmeze, pentru ca lucreaza la un nou film despre Rocinha, in care vrea sa arate si ca turistii sunt bineveniti. “Iubesc Rocinha”, spune Tiago, “vezi, pare ciudat, dar favela mi-a dat posibilitatea sa imi urmez pasiunea si sa fac o cariera. Am pornit sincer sa arat adevarul despre viata de aici, si uite, daca am vrut destul de mult, am reusit…”

Rocinha e o favela pacificata. Din 14 noiembrie 2011, cand politia a intrat in forta, ocupand strada cu strada si fortand cartelul trficantilor sa se ascunda. Din cele circa 300 de favele din regiunea Rio, 19 sunt pacificate. Brazilia face un efort enorm pentru a inbunatati drastic securitatea pana la Olimpiada din 2016. Pacificarea inseamna ca zi si noapte un numar considerabil de politisti si militari pazesc intersectiile si patruleaza. “Noi nu credem ca o sa reuseasca”, imi spune Zezinho.”Pur si simplu favelele sunt prea multe, labirintul de alei e prea greu de controlat, si statul nu are destule resurse sa sustina suficient de multe forte aici. Ii costa enorm. La un moment dat o sa se retraga, si atunci traficantii vor iesi din asunzatori si-si vor relua locul, patruland cu mitralierele pe alei, asa cum au facut si pana acum”

 

„In favela nu exista infractionalitate”, sustine Zezinho si ma gandesc ca exagereaza, din dragoste pt favela lui. „….cu exceptia luptelor dintre bande, pentru controlul teritoriului si a punctelor de vanzare a drogurilor. Desigur, si cu exceptia traficului in sine 🙂 Vezi, traficantii nu tolereaza dezordinea. Le dauneaza afacerilor. Daca cineva fura, va fi impuscat in mana imediat. Daca cineva violeaza sau ucide, va fi executat imediat. Dar de cand politia a ocupat favela, au inceput micile talharii in favela. De atunci, incuiem usile la case. Cat timp clanurile controlau favela, usile erau deschise, nu ne era frica de hoti pentru ca nu indraznea nimeni sa fure”

 

Rocinha e o “favela urbanizata”, avand un nivel de trai mai ridicat decat multe altele si o infrastructura buna. E normal, fiind o favela veche, de 4 generatii, timp in care familiile au reusit sa isi asigure necesarul traiului. Toate casele sunt racordate la canalizare si majoritatea au curent. Somajul e redus si putini copii sunt nevoiti sa lucreze, in munci usoare, legate de micul comert din favela, nu in munca de corvoada. Tuberculoza totusi are o incidenta mare, din cauza spatiilor foarte inghesuite in care locuiesc familii numeroase si a aleilor inguste, umede si neaerisite care impanzesc favela.

Unii locuitori mai instariti au chiar internet prin cablu. Multi au antene de satelit pentru televizoare. Micile magazine vand, printre multe altele, chiar si mancare speciala pentru pisici, animale de care oamenii din favela sunt foarte atasati, pentru ca tin sub control soarecii si sobolanii si sunt tot timpul bucuroase sa te vada, chiar dupa o noapte lunga de maturat strazile de acolo jos, unde bogatii traiesc in cartiere de lux.

“La inceput, cand am decis sa aduc turisti in favela, toti m-au criticat” isi aminteste zezinho. “Cei din favela mi-au spus: ce sa vada strainii in saracia noastra ? De sa ne expunem ? Autoritatile s-au impotrivit si ele, pentru ca se temeau de reclama proasta pe care turistii ar fi putut sa o faca Braziliei, dar si de riscurile de talharii, rapiri sau chiar mai rau. Dar am insistat si le-am spus tuturor ca lumea trebuie sa stie, sa vada si sa inteleaga cum e cu adevarat favela. Sa inteleaga ca suntem oameni muncitori, ca suntem oameni primitori, ca suntem la fel ca ceilalti, doar mai saraci, sa inteleaga ca nu suntem hoti, ca nu suntem paraziti, ca nu traim printre gunoaie, sa vada ca suntem responsabili, ca aven indrazneala sa ne constuim o viata mai buna si ca avem incredere intr-un viitor mai bun, pentru ca stim, am invatat ca il putem face. Am inteles ca depinde de noi, asa cum am invatat de zeci de ani sa punem caramida peste caramida, fara graba dar cu perseverenta, si sa nu ne descurajam cand primim lovituri, pentru ca si maine va fi o zi, si nu ne poate fi mai rau decat atunci cand am venit prima data pe aceste dealuri, doar cu hainele de pe noi, si am taiat padurea ca sa ne ridicam prima coliba…”

————————————————-

Daca ajungi in Brazilia, merita sa vizitezi o favela. Sa vezi cu ochii tai si sa incerci sa intelegi fenomenul. Dar sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stii inainte:

– in prealabil, sa iti raspunzi tie insuti la intrebarea: De ce te duci ? Ce cauti in favela, ce te intereseaza, cu ce vrei sa ramai ? In functie de asta iti vei alege si favela, si ghidul, si intrebarile pe care le vei pune

– chiar in favelele pacificate, pline de politie, e bine sa mergi cu un ghid (localnic din favela). Altfel, nu doar ca nu intelegi nimic (mai ales daca nu stii portugheza bine), dar vei fi privit cu suspiciune. In favelele nepacificate e o prostie sa mergi singur. Chiar si cu ghid local e problematic, pentru ca va trebui sa dai explicatii catre cei care controleaza favela: ce cauti acolo, ce urmaresti, nu cumva esti spion pt alta banda ? Daca totusi insisti sa verifici o favela care nu a mai vazut turisti, cere unui intermediar sa explice inainte motivele vizitei tale catre cei care controleaza favela. Chiar si locuitorii unei favele nu intra intr-o favela controlata de o alta banda decat cea care guverneaza favela lor

• alege ghidul cu grija. Cele mai multe tururi se fac in Rocinha, dar acum se incepe si in alte favele mai mici (Favela dos Prazeres langa Santa Teresa, favela Santa Marta in Botafogo, etc). E important sa discuti inainte cu ghidul, sa intelegi ce veti face, cat dureaza tura, ce poti face si ce nu, daca e safe sa mergi cu camera foto, la ce poti face poze (oamenii sunt reticenti, pentru ca nu vor sa fie priviti ca actori de balci, neaparat trebuie sa ceri voie daca vrei sa fotografiezi pe cineva), cum sa interactionezi cu localnicii sau cum sa raspunzi la interpelari, etc. Unele agentii, manate doar de interesul comercial, fac ture foarte scurte, iti spun prostii socante dar neadevarate, te plimba prin magazile “de artizanat” indemnandu-te sa cumperi gablonturi “ca sa ajuti favela”.
• Rocinha e o favela deosebita. Faptul ca te poti plimba safe si cu camera de gat prin ea nu inseamna ca e la fel in toate favelele. Informeaza-te inainte sa intri. In unele, e cel mai bine sa lasi totul la hotel si sa intri cu buzunarele aproape goale
• Chiar daca inauntrul favelei infractionalitatea e mica (din cauza sistemului politienesc intern), unii locuitori ai favelei sunt hoti sau criminali, dar practica aceste indeletniciri, in general, in afara favelei. Totusi, nu generaliza, infractorii provin de peste tot, nu doar din favela.

 

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86