(Textul de mai jos este continutul unui discurs sustinut – fara imagini- in sedinta Toastmasters Cluj din 8 noiembrie 2011, in pregatirea Conferintei Nationala Toastmasters de la Cluj-Napoca din 19 noiembrie . Formatul compact e specific, discursul trebuie sa se incadreze in maxim 7 minute. )
Toreo – Corrida de toros – Fiesta Brava – lupta cu taurii are inca multi pasionati, dar si mai multi si din ce in ce mai multi contestatari. In 25 septembrie in acest an, a avut loc ultima corrida din Barcelona. In Catalonia corrida a murit. Va urma oare si restul Spaniei ? Va muri de tot corrida in urmatorii ani ?
Ce e corrida ? Un spectacol sangeros si barbar nedemn de omul civilizat si pasnic ? Sau – cum spunea Hemingway cu convingere, un exercitiu metafizic, o practica rituala, aproape religioasa, care prin confruntarea cu moartea releva sensul si esenta vietii ?
Trebuia sa vad corrida cu ochii mei. Trebuia sa inteleg eu insumi.
Si nu poate fi loc si moment mai bun pentru asta decat Pamplona in timpul festivalului San Fermin de la inceputul lui iulie. Fiesta spaniola … pe steroizi. Petrecere, betie, nebunie, timp de 10 zile si 10 nopti. Si multi tauri. Tauri pe strazi, tauri in arena. Sangria cat cuprinde, si Sange ! Sangele a cate 6 tauri ucisi in fiecare seara pe nisipul din Plaza de Toros. Sange al nebunilor strapunsi de coarne si calcati in picioare pe strazi. Sange, uneori, al toreadorilor ghinionisti.
Am luat bilete la corrida chiar in prima zi a festivalului.
Plaza de toros din Pamplona - arhiplina
Spectacolul din acea zi a fost un toreo a caballo, sau corrida de rejones, in care toreadorul lupta calare. Prima lupta a serii a fost data de cel mai bun rejoneador activ – Pablo !… Hermoso !… deee Mendoza.
Spectacolul a inceput cu o parada a calaretilor, pe cai minunati, dresati la perfectie.
Si apoi arena s-a golit, pentru a lasa loc unui singur toreador, si unui singur taur.
Lupta trece prin mai multe faze. In prima, taurul primeste banderillas, lame scurte de otel, in varful unui bat, care ii sunt infipte in greaban pentru a-l intarita.
Intre taur si calaret are loc un dans, pe intreaga arena. Taurul ataca, coarnele ascutite aproape ating crupa calului, care atent strunit, paseste cu eleganta lateral, lasand toreadorului ocazia de a infige cu o miscare fluida banderilla ascutita in spatele bravului animal. Cal si calaret formeaza un tot natural, mereu la cativa centimetri de coarnele fatale, jucandu-se cu riscul imediat.
Apoi, toreadorul ia banderillas tot mai scurte, infigand doua de-odata intr-o miscare acrobatica, alunecand cal si calaret de-a lungul taurului in plina viteza. Un dans, un flamenco.
In ultima faza a luptei, toreadorul va infige el rejon de muerte, o spada lunga, care intrand pe langa greaban atinge inima taurului. O lovitura sigura a acestei spade ii mai da doar cateva secunde de trait bravului taur. Si atunci, dupa lovitura, toreadorul sare de pe cal si vine in fata partenerului sau de lupta – in fata taurului muribund, care se clatina cu ochii impaienjeniti.
Si un genunchi ii cedeaza. Si apoi al doilea. El torero, invingatorul, ingenuncheaza si el, cu ochii atintiti in cei ai muribundului, cu mana deapta atingandu-i fruntea. Ai fost brav, a fost greu, acum a trecut totul, s-a terminat. Te duci acum acolo unde ne vom duce toti. Unde ma voi duce si eu. Poate maine. Poate in urmatoarea lupta.
Si taurul cade. Si multimea, care si-a tinut pana atunci rasuflarea, explodeaza. Din 22 de mii de piepturi, urletul Ole! Umple arena. Si urechile si inima toreadorului victorios, euforic.
Am iesit marcat. Bulversat. Am vazut jocul cu moartea ca pe un dans elegant. Dar ma tulbura sa vad taurul sacrificat, Don Quijote fara nici o sansa, viata scurgandu-se din narile tremurand, prada de fapt a aviditatii noastre de viata.
Prada a setei de intens, noi insine paduchi efemeri pe lumea asta, inspirand mirosul sangelui care ne da fiori si ne spune: Da, esti Viu ! Inca, esti viu.
Si atunci am stiut, atunci indoielile mi s-au spulberat, atunci am hotarat ca maine voi fi EU in arena ! Maine, taurul va avea o sansa. Maine, EU voi dansa cu el.
Dar despre cum a fost urmatoarea zi, veti afla sambata viitoare. (*)
(*) Adica in 19 noiembrie 2011, la Conferinta Nationala Toastmasters de la Cluj-Napoca . Daca nu reusiti sa ajungeti ca sa aflati pe viu care e senzatia cand esti fata in fata cu taurul in arena, veti putea citi povestea aici : )
Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86
Frumoasa descriere. Nu am avut curajul sa asist la un astfel de spectacol sangeros, insa imi propusesem sa-mi depasesc limitele. Vad ca nu mai e timp pentru asta si nu pot spune ca-mi pare rau.
Mie mi se pare pur si simplu inuman, iar a participa la asa ceva ar fi echivalat cu o incurajare din partea-mi. Imi pare rau, desi sunt o fire inclinata catre lirism si visare, nu vad nimic poetic in a ucide cu cruzime un animal pentru a demonstra…ce? Ca noi, fiinte nobile inzestrate cu ratiune si…simtire, suntem in fond mai prejos decat semenii nostri necuvantatori? In curand se vor vinde bilete si la macelul din Faroe Islands 🙁
Si ca sa anticipez un potential raspuns: Una este sa ucizi pentru a manca, alta este sa ucizi de placere, pentru spectacol…
No offence, este parerea mea si o sustin pana in panzele albe!
Si mie mi s-a parut cam tot asa, dar daca asculti filozofia din spatele acestui spectacol, oamenii considerau ca e o onoare pentru taur sa moara in ring, oferind spectacol. Era un fel de moarte glorioasa, desigur primitiva ca gandire, dar acceptata pana in zilele noastre. Cu atat am ramas eu din vizita la muzeul toreador din Madrid.
@Liliana, @Ioana, nu mi-am propus o dezbatere, ci mai degraba o introspectie in noi insine. Eu spun ca toti au dreptate: Ioana si toti cei care se opun cu putere acestui macel ritual si sadic, dar si Hemingway si poetii corridei care au vazut semnificatii transcedentale.
@Liliana: Da, oamenii sunt buni de gura, gasesc explicatii pentru multe orori pe care le comit in asa-zise scopuri nobile. Slava Domnului ca avem exemple in istorie cat cuprinde…
@Daniel: Hemingway era mare vanator, ce era sa zica si el, zau acuma?! :-))) Nu toti suntem insa Hemingway ca sa ni se si „accepte” explicatii/scuze de genul asta 😛
Lasand gluma la o parte, trebuie sa fii facut dintr-o anume plamada ca sa poti ucide. Ca sa ucizi cu cruzime nu mai zic. Sunt sigura ca multi dintre marii criminali ai lumii au avut motive interesante, in care credeau ca tarie 🙂
Daniel, nu ma intelege gresit, nu am nimic cu tine si articolul tau, fiecare cu conceptiile lui. Sa zicem ca am simtit nevoia sa comentez…de dragul obiectivitatii, prea era poetica descrierea unei practici cat se poate de primitive. Altfel, frumos scris, nu zic nu…
@Ioana, ma bucur ca ai comentat, foarte bine faci. Nu sunt in dezacord cu tine si nu apar corrida in esenta. Va dispare intr-un viitor nu prea indepartat si nu imi va parea rau, dar vazand-o pe viu am avut ocazia sa reflectez asupra unor aspecte. Asta am vrut sa transmit. Tocmai faptul ca subiectul indeamna la introspectie, la formularea unei convingeri si la atitudine il face demn de a fi povestit.
Sincer, ma intreb de ce participa atata lume la corrida daca este DOAR un spectacol sangeros… si nu pot sa cred ca toti de acolo sunt insetati de sange. Singurul raspuns pe care il gasesc este ca un asemenea ritual nu poate genera decat sentimente puternice: unora de repulsie, altora de apreciere a vietii, sau cine stie.
Totusi, sacrificarea unui animal nu mi se pare necesara, exista alte metode pentru a genera trairi/sentimente puternice…
Pana sa citesc articolul tau incriminam total acest spectacol si chiar nu intelegeam de ce inca se mai practica, cu atatea reguli ale UE care interzic cruzimea. Imi dau seama insa, ca aceasta traditie se mentine strict pentru aspectul comercial.
Am ramas cu un sentiment puternic de tristete doar citind articolul. Nu reusesc sa imi imaginez cum e sa simti totul live… Sper sa ajung sa asist si eu la un astfel de spectacol pe cale de disparitie.
Eu apreciez arta care se gaseste in corrida. Oricum, animale sacrificate sunt pretutindeni. Macar aici, taurul are parte de un show gratios, pe langa porcul caruia i se taie beregata in stil barbar.