(Bamako, Mali, 2 Ianuarie 2009)

Seydou e un tanar din tribul dogon, vine din satul Sanga si e student la economie la Bamako. Are noroc cu sora lui mai mare, care are o slujba stabila si o casa inchiriata in Kalaban, un cartier nou, plin de noroi si gunoi, al capitalei care se extinde cu viteza. Ea il tine la scoala si ii ofera casa si masa.

Seydou stie fanceza, bambara (limba populatiei bamana, care alcatuieste majoritatea in Mali), dogon desigur si un pic de engleza pe care se straduieste sa o exerseze cu turistii pe care ii agata in Grand Marche. De exemplu cu mine, care ma plimbam haotic pe ulicioarele uriasei piete supraaglomerate din centrul Bamakoului. Strecurandu-ma cu greu prin suvoiul de malieni care circula in ambele directii printre sutele de tarabe cu tot felul de marfuri, de la oale la perdele pana la tot felul de alimente, cautam “le marche des fetiches”, sectiunea unde se vand tot felul de parti de animale, oase, piei, capete mumifiate, soparle uscate… Majoritatea populatiei in Mali este musulmana, dar traditiile animiste se pastreaza, ritualuri magice sau tamaduitoare au nevoie de ingrediente speciale.

Am fost mirat ca m-am putut plimba atat de mult fara sa fiu abordat, dar asta s-a terminat cand Seydou m-a zarit si mi-a spus in engleza ca el vrea sa imi fie ghid. Am fost intrigat. Foarte putina lume cunoaste engleza aici, doar o mana de oameni care isi traiesc viata de pe urma turistilor. I-am spus ce caut si am acceptat sa imi arate drumul, simtind ca e baiat inteligent si e rost de o poveste aici. L-am descusut asadar, cu ce se ocupa, de unde e, cum e facultatea in Bamako, ce vrea de la viata…

Seydou vrea sa devina ghid si sa se intoarca in satul lui, de unde sa conduca turistii de-a lungul falezei Bandiagara, prin satele locuite de dogoni. Se castiga bine din asta. De aceea o multime de dogoni sunt ghizi.

Sederea lui la Bamako si facultatea pe care o face nu par a avea legatura cu dorinta lui de a fi ghid in Sanga, asa ca ma arat contrariat si el imi explica putin confuz ca de fapt tot ce alege din acesti ani e faptul ca invata bine engleza, ceea ce ii va oferi un important avantaj competitiv intre ghizii locali. Atat mi-a trebuit, deja sunt revoltat.

Mali, ca toata Africa, are nevoie ca de aer de oameni educati, care sa puna osul sa faca ceva in tara asta, sa intre in sistemul de productie si mai ales in cel administrativ si sa organizeze lucrurile. Africanii sunt experti cand e vorba sa se planga si sa blameze aparatul guvernamental, birocratii corupti, armata, dar cand vine vorba de implicare si solutii, se considera incapabili sa faca ceva. Ii spun ce cred eu, ca Africa are o singura sansa – educatia, initiativa, proiecte  si implicare locala, nu mana intinsa spre occident. Seydou trebuie sa devina economist, ghizi sunt destui si nu le trebuie multa scoala pentru asta…
Nu cred ca l-am convins, dar mormaie o aprobare. M-am plimbat vreo ora cu el, mi-a aratat lucruri interesante si nu i-am dat nimic, in afara de sfaturi si numarul meu fals de telefon* Atat ii trebuia, sa-mi ceara si bani dupa ce i-am explicat ca el nu trebuie sa fie ghid…

Dorinta lui Seydou de a fi ghid e emblematica pentru perspectiva africanilor – castig imediat, fara judecarea implicatiilor, neincrederea in sansa lor individuala de a face ceva constructiv si profit de pe urma albilor, care sunt bogati si trebuie jupuiti pentru ca au de unde da.

Cat despre Marche des Fetiches, ea ar trebui sa se afle langa Marche des Artisanes, acolo unde in atelierele hale se fabrica la strung in masa masti pentru turisti, statuete si usi “originale dogon”. Dar fetisurile au disparut, au ramas doar niste piei de crocodili juvenili, sub un metru lungime. Seydou nu stie de ce nu mai sunt fetisuri. Nu stie sa fie in alta parte aici. Localnicii nu mai sunt interesati si turistii nu cumpara cameleoni uscati si oase… M-a dus insa prin alte sectiuni interesante din marea piata – niste hale etajate, cu culoare inguste, vopsite strident in rosu si albastru, in care se inghesuie, in sectiuni distincte, tarabe cu mancare, croitori cu masinile lor vechi Singer, barbieri.

Niste poze din Marche des Artisanes, cu masti kitsch si piei de crocodil (despre mastile veritabile vom vorbi probabil alta data):

*”Numarul meu fals de telefon” e un numar cu format corect, cu prefix de Romania si de operator mobil, dar nu e numarul meu. Nu stiu daca cineva raspunde la el. De altfel, intre timp l-am si uitat, dar acolo il stiam pe de rost, pentru ca se intampla sa ti se ceara sa-l repeti si devine foarte nasol daca nu iti mai amintesti numarul si omul caruia i l-ai dat se prinde ca il tragi pe sfoara. Numarul de telefon mi s-a cerut foarte des si foarte insistent. E parte din iluzia lor ca au undeva un capat de pod in Europa, in lumea buna, plina de sanse si de bani. Mai toti cei care mi-au cerut numarul de telefon m-au intrebat ce cred eu ca ar gasi ei de lucru in Romania. I-am dezamagit pe toti.

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86