(Ghana, decembrie 2010)

Nu glumesc. Am vazut mesajul in Cape Coast, in Ghana, in fata unui magazin care vindea televizoare vechi si alte lucruri. Normal ca vi-l arat:

Akanii, care formeaza majoritatea in Ghana, au stiut dintotdeauna ca exista un Dumnezeu creator si atotputernic. Asa ca la insistentele misionarilor, unii au incetat sa-i mai zica Nyame, ii spun acum simplu “God” si se duc la biserica. Altii se duc la biserica, dar mai vorbesc inca de Nyame. La Obosomfie, templele traditionale ale Ashanti-lor – cei mai puternici Akani, preotii au inca de mancare, ca si acum cateva sute de ani.

Dumnezeu, ca dintotdeauna, e foarte prezent in viata ghanezilor. Ca sa-si aduca aminte mereu de importanta divinitatii, in unele regiuni magazinele si serviciile publice se intrec in a da nume cat mai sugestive. Iata deci cum vezi pe strada la tot pasul pancarte precum “Jesus All Mighty Chop Bar”, “Zion Brothers Barber Shop”, “Merciful God Volcanizing Shop”, “God is Great Fitting Shop”, “Blood of Jesus Hair Saloon”.

Pe strada, la un “butic” cu fete care cos de zor la masini Singer de o suta de ani, mai afli si ca “Jesus Loves Fashion”. Mi se pare normal.
Dupa imaginatia si inspiratia fiecaruia, cateodata Dumnezeu ramane doar subanteles, numele firmei transmitand in continuare un mesaj profund si universal valabil. Cum ar fi sa te urci intr-un taxi pe care scrie “No Rush in Life Taxi Services” ? Ai grija doar sa nu-i folosesti cand esti grabit… De altfel am mai spus si altadata – daca esti grabit in Africa esti un ciudat.

Asadar pe magazinele ghanezilor Dumnezeu este prezent permanent. Dumnezeu si Vodafone – pe marginea drumului cotetele din scanduri sau chirpici din care se vand tot felul de maruntisuri, se repara motociclete sau se impletesc codite sunt mai toate vopsite in culorile companiilor de telefonie mobila si poarta la vedere, mare, siglele lor. Concurenta e acerba, asa ca MNT, Vodafone, Zain si cine mai are loc pe langa ei se bat in panouri, mesaje si oferte, inclusiv in a vopsi “pe gratis” magazinele, gardurile dar chiar si casele de locuit.

Stabilimentul luxos din prim plan este  „Jah Grace Fashion Centre”, vopsit de MTN

Miercuri seara, la doar 2 zile inainte de noul an, corul din biserica se auzea de pe plaja, acoperind chiar muzica de la terase. De departe in biserica era cel mai animat show din Busua, asa ca m-am dus curios sa asist la spectacol, fara sa ma mai mire ca eram singurul alb din audienta. Oamenii m-au primit cu bucurie, mi-au facut loc in randurile lor si mi-au dat indicatii – cand sa ma ridic, cand sa ma asez, cand sa cant… ei bine, treaba cu cantatul nu putea sa-mi iasa, pentru ca ei stiau versurile pe cand eu nu si evident isi invatasera limba de mici pe cand eu nu stiam o boaba. Dar un pic de miscare, in ritmul melodiei si in sincron cu toata suflarea din biserica, asta puteam face. Nefiind prima slujba la care asist in Africa, am retrait bucuria de a fi alaturi de oameni, intr-un efluviu de energie si entuziasm transpus in dans si cantec. “Ooo, Doamneee, Ajuta-ne, Doamneee…” asta imi spuneau baietii din jur ca s-ar traduce vorba cantecului, ca peste tot in lume, in toate bisericile. Bucuria mi s-a curmat brusc atunci cand baietii din jurul meu mi-au explicat ca eu ar trebui sa fac o donatie la biserica, si nu unul-doi firfirici cum fac localnicii, ci ceva mai substantial… De Mos Craciun oamenii pe-aici n-au prea auzit. Dumnezeu si Omul Alb, astia sunt responsabili cu cadourile.

Slujba a durat mult inca, dupa plecarea mea. Abia dupa miezul noptii lumea a iesit din biserica si linistea s-a asternut peste Busua – inca nu se adunase masa critica pentru petrecerile de pe plaja. I-am intrebat pe localnici ce sarbatoresc. S-au uitat mirati la mine: “Cum ce … Craciunul, normal…” Craciunul fusese cu 4 zile in urma, dar in fiecare seara, toata saptamana urmatoare, oamenii il celebrau pana tarziu in biserica. Toata Ghana a celebrat Craciunul de sambata pana joi, inchizand bancile, ambasadele, casele de schimb si orice are de departe legatura cu un sistem functional. Duminica de Craciun, in ciuda asigurarilor cetatenilor circulatia era paralizata – nici un autobuz, nici un tro-tro, nu mai pleca in curse lungi. Pana la urma am gasit singura companie care a decis sa functioneze, evident cu cozi imense si asteptari de ore. Dumnezeu da, mai ales de Craciun, asadar de ce sa muncim ?

Am iesit din biserica rumegand astfel de idei si gandindu-ma la uriasa energie pe care grupul de oameni, dintr-o data unit, o revarsa in timpul slujbei, la entuziasmul si speranta care ii anima atunci, la sfarsitul unei zile, ca oricare alta, in care abia asteapta sa aiba cui sa se planga de viata grea, de lipsuri, de statul corupt si de faptul ca nu-i ajuta nimeni. Noroc cu Dumnezeu, care mai da…

Cum ai putea converti energia asta uriasa, pe care o vezi permanent in jurul tau in Africa, pe care o simti in biserici sau in discoteci…? Cum ai putea canaliza un vulcan, unit intr-o sinergie naturala, in care toti devin in anumite momente frati, un fluviu care ar putea construi intr-un scurt timp un viitor mult mai bun ? Ma plimbam asadar prin sat adancit in ganduri, cand imi sare un tanar in fata si ma intreaba daca nu vreau sa beau o bere cu el. Era exact ceea ce aveam nevoie, o ocazie de a povesti cu un localnic despre cum vede el toata treaba, asa ca am acceptat cu placere…

Nana are un restaurant. Mi l-a aratat, m-a oprit chiar in fata stabilimentului pustiu. A scos o masuta afara si m-a invitat sa stau, apoi m-a intrebat, normal, ce fel de bere vreau. A disparut cateva minute si s-a intors triumfator cu doua sticle de 66cl de Primus.

Normal, sunt intrigat, Ai restaurant, dar n-ai nici musterii, nici bere, dupa cum vad, nici mancare…
– Pai n-am, zice Nana. Pentru ca n-am frigider, nu am ce face – toti merg la barul vecin care are frigider. Asa ca aici n-am nimic, si n-am nici clienti, si n-am nici bani, dar sunt plin de datorii… Mi-ar trebui un frigider, asta ar fi salvarea…si nu imi da nimeni bani imprumut….te rog ajuta-ma sa imi cumpar un frigider !

Omul Alb, banca umblatoare, care ar trebui sa dea credite nerambursabile fara nici o garantie. Nu e o postura noua. Nici nu ma mai mira.

– Pai bine Nana, de ce crezi tu ca frigiderul e solutia ? In vecini ai un bar care merge. Tu ce ai oferi ?
– Ah, mai demult aveam frigider. Mai vindeam cate ceva… Dar stii, pe-aici cade curentul des. La o pana, mi s-a ars. Nu l-am mai putut repara. Asa ca m-am imprumutat de la cine am putut si mi-am mai luat un frigider. Dar la o alta pana de curent s-a ars si el… Si acum sunt saraaaac, plin de datorii, fara frigider, cu un restaurant pustiu in care n-am nimic si nu intra nimeni… N-am ce face… Nana deja avea lacrimi in ochi. Am nevoie de un frigider !!! E singura salvare !
– … Si daca iti iei frigider, pe alte datorii, si vine iar o pana de curent ?
– ………………………. ochii lui mari inlacrimati ma privesc uimiti. Nu s-a gandit la asta…. Dar se aduna repede: Daca as avea frigider, sigur, sigur m-as pune pe picioare. Hai, te rog, investeste aici, hai sa fim parteneri, ia-mi un frigider….

Ne-am lamurit cu greu ca n-o sa-i cumpar frigider. In schimb incerc sa explorez cu el ce alternative ar avea. Majoritatea africanilor fie lucreaza pamantul si mananca ce aduna, fie cumpara chinezarii si se chinuie sa le vanda cu un cent in plus, fie isi spun speranta in Albul providential doldora de bani si mereu gata sa ii scoata din buzunar. Ca si Dumnezeu, si Omul Alb ar trebui sa dea cadouri, fara sa ceara ceva in schimb. Ciudata optica, imi zic, tocmai aici unde e plin de forturi ale negustorilor de sclavi. Istoria a demonstrat, mai ales ghanezilor, ca omul alb nu da niciodata gratis.

– Nana, uite, eu sunt turist aici. Mie imi place sa vad locuri noi, sa fac drumetii, sa vad peisaje, sate, oameni… Si de cand am ajuns in Busua nimeni nu m-a intrebat daca vreau sa vizitez ceva. In schimb, toata lumea pe plaja a incercat sa-mi vanda ganja, suc natural la suprapret sau tricouri chinezesti decolorate “artistic”. Dar eu chiar as da niste bani unui ghid destoinic care sa imi arate imprejurimile. Am vorbit si cu alti turisti, si ei ar vrea sa gaseasca astfel de servicii.
– Ohh… Treaba cu ghizii e o mafie aici, nu e loc, nu se poate… Cei de la pensiuni se ocupa de asta, nu noi cei din sat, noi nu putem… Turistii nu ajung la noi….

Trei zile la rand am facut ture in regiune, singur sau cu alti turisti pe care i-am atras usor in escapade. M-am lamurit repede cum e cu ghizii, dupa ce am luat la rand restaurantele de pe plaja intr-o dimineata intreband baietii responsabili ce se poate vedea si cum se poate ajunge. Localurile goale si ei privind in zare, absenti, valurile oceanului. “Nu exista ghid, de fapt ….nici nu va trebuie ghid. Luati un taxi… “ Pardon, v-am deranjat din visare, turistul e o oportunitate numai seara, cand faceti doi bani in plus pe berea pe care o bea.

Stiind asta, am insistat cu Nana, dar nu, nu, nu, daca esti ghid nu ai sanse. Ei bine, i-am zis in fata.
-Nana, EU sunt aici, eu as plati, maine…
– Nu, nu, cu turismul mie nu mi-ar merge. Frigider… Mie imi trebuie frigider…

God gives. Dar trebuie sa vrei sa primesti.

Daca el frigider n-a obtinut, eu n-am obtinut nici ghid si deja simteam ca am vorbit singur o buna bucata de timp, am terminat si berea asa ca i-am platit-o si am dat sa-mi iau ramas bun…

– Bine, dar… berea mea ? zice Nana realmente mirat
– Cum adica ? Berea ta e berea ta, ti-ai adus-o, ai baut-o, treaba ta… Mi-a crescut pulsul dar mi-am dat seama ca n-are rost asa ca i-am explicat cu binisorul ca daca i-as plati berea mi-as incalca mie principiile, pentru ca i-as face lui un mare rau.

Dupa ce toata seara am incercat sa-l conving ca are si el picioare, si se poate sprijini pe ele, si le poate folosi la mers, si am incercat sa-l conving ca are cap, cu care poate gandi, cu care poate face planuri fezabile si poate gasi solutii, cu care poate vedea si filtra oportunitatile, dupa ce i-am zis toate astea ar fi fost o prostie sa-i platesc berea. A inteles. Stiu asta.

God gives. Si aici, si in Africa, in orice catun din munti si in orice colt de jungla, asta e jobul lui God, sa dea. Si se achita de treaba. Dar stiti si voi, inca de pe vremea cand God ii plimba pe evrei prin desertul Sinai – Dumnezeu le intindea “mana” pe nisip, nu le-o baga in gura.

Nana, ca si noi de multe ori, e prizonierul propriei probleme.  Nu mai vede alternative, nu mai aude sfaturile, nimic nu il mai bucura si asteapta ca un miracol ca ceva sa se intample si problema sa se rezolve. Nu se rezolva, normal. Nu poti sa o solutionezi cand timp nu poti sa privesti problema din exterior. Pana atunci, raspunsul la sfaturile pe care le primesti devine stereotipic: “Poate ai dreptate, DAR… “ E comod sa te plangi de lipsuri acuzant conjunctura, soarta, sistemul, statul, etc. Atata timp cat ai cu cine te aduna in „biserica” pentru a-ti plange amarul si a cere darul, e chiar caldut sa apartii masei de frustrati.

Dar ca si pentru Nana, oportunitatile sunt mereu in jurul nostru. Fiecare dintre noi le atrage, atata timp cat le vrea. Apoi, trebuie sa le vada si trebuie sa le apuce.

God gives 🙂

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86