Nu trebuie sa strabati mii de kilometri, deserturi si jungle pentru a avea parte de aventura si adrenalina. Aventura este mult mai aproape de noi, ne asteapta dupa colt si e destul sa vrem sa ne-o asumam.
Am descoperit in aceasta primavara vaile salbatice care se desprind de pe valea Somesului Rece, la doar cativa kilometri de Cluj. Imaginile care urmeaza sunt luate din mai multe iesiri, pe Valea Dumitresei si pe Paraul Negru.
Am gasit foarte putine informatii despre aceste vai asa ca in postul de fata incerc sa dau mai multe informatii pentru cei care vor sa ajunga aici.

Valea Dumitresei e o vaiuga salbatica, situata la vreo 3 km in aval de barajul de pe Somesul Rece. Pe stanga pe sensul de urcare se desprind mai multe vai, prima vale semnificativa fiind Paraul Negru si la cateva sute de metri mai sus cea a Dumitresei. Peste rau fata de gura Dumitresei se ridica din Somes un perete frumos, pe care sunt trasee de escalada. Drumul e suficient de lat asa incat masina se poate lasa in imediata apropiere.

Valea Dumitresei descrie un sector de chei, cu versanti abrupti impaduriti. Apa trece mai multe praguri de piatra, majoritatea putin inalte, cu exceptia unei saritori de vreo 6 metri pe cursul mijlociu, care trebuie depasita prin dreapta printr-o catarare usoara, ajutata de radacinile brazilor. Urmeaza imediat o alta saritoare, mai mica, pe care o putem depasi prin stanga.
Valea a fost folosita ca transportator de busteni de la exploatarea forestiera desfasurata pe culmile de la izvoarele Dumitresei. Un sistem ingenios a fost pus la punct in perioada maxima a exploatarii (pe la sfarsitul anilor 90 din cate am inteles) Un mic baraj chiar la intrarea de sus a vaii bloca apa, se alcatuia o gramada de busteni si apa zagazuita era lasata libera dintr-o data, ridicand bustenii si aruncandu-i prin cheie intr-o viitura salbatica. Totusi multi dintre busteni nu au reusit sa strabata toate meandrele si saritorile vaii, asa incat e plin de trunchiuri pe cursul vaii, care adauga la pitoresc si aventura. Un troliu a fost montat in aval de saritorile mai mari, fiind probabil folosit pentru a “ajuta” trunchiurile intepenite.

Atunci cand apa e mare sau pe ploaie parcurgerea vaii e mai dificila, ba chiar periculoasa. Apa umple pe alocuri tot patul vaii si dupa ploaie trunchiurile aluneca, aglomeratiile de busteni devenind o capcana in care usor iti poti rupe picioarele. Hai sa si vedem despre ce vorbim…

Mai sus de saritori valea se domoleste si se largeste dar ramane salbatica si plina de trunchiuri pana la barajul care acum e colmatat.

Mai sus de baraj apa curge domol pe o vale mai larga. Volumul apei e mai mare decat in aval, ceea ce poate insemna fie ca apa si-a gasit in mod natural un traseu subteran care urmeaza firul vaii, fie ca apa e captata si redirectionata prin versant. Poate suna ciudat dar e plauzibil. In anii ’70 s-au efectuat lucrari maisve de sistematizare a sistemului hidrografic din zona, s-au construit barajele mari de acumulare si cele de colectare si s-au sapat tunele de aductiune lungi (cel dintre Somesul Rece si Tarnita are 7 km din cate stiu, prin inima muntelui).  Mai sus de barajul de pe Somesul Rece, inainte de desprinderea drumului spre Maguri, pe versantul stang al Somesului se deschide o gura de tunel care arunca un volum semnificativ de apa.  Pe aceasta portiune nu exista alta vale semnificativa pe versantul stang in afara Dumitresei, nu intalnesti nici un alt curs de apa daca faci circuitul urcand pe Dumitreasa cu coborare pe drumul ce duce la izvoarele Dumitresei si care iese mai sus de intersectia cu drumul spre Maguri. Deci apa din tunel fie vine din Dumitreasa (fiind captata probabil la baraj si folosita pentru a mari volumul lacului de colectare de pe Somes dar desigur si pentru a regla tranzitul bustenilor de la exploatare) fie de mai departe. Sunt foarte curios sa aflu varianta corecta.

Asadar, mai sus de baraj, apa trebuie traversata de cateva ori.  Urmeaza niste poze in care erou e Sebi

Mai sus, valea ajunge la o colonie cu cateva case ale ciobanilor, folosite doar vara desigur. Aici ne intalnim si cu drumul forestier, pe care putem sa il urmam la vale pentru a iesi in drumul principal si a ne intoarce la masina (cam doua ore de mers, pentru ca drumul iese la 3km amonte de barajul de pe Somes).  In sus drumul forestier poate fi urmat pana aproape de izvoarele Dumitresei. Merita urmat pentru a vedea dimensiunea dezastrului facut de exploatarea forestiera, care a despadurit versantii si culmile, lasand in urma un peisaj apocaliptic. Padurile noastre s-au furat si se fura, fara masura si fara judecata, fara a pune nimic in loc.

In afara de Dumitreasa mai sunt si alte vai care merita explorate. Paraul Negru e situat la mica distanta de Dumitreasa, vreo 300 m in aval pe Somes. Nu formeaza chei dar ofera si el o experienta interesanta. A fost si el folosit ca drum pentru bustenii trimisi de sus.

Paraul Negru la intrarea pe drum (in mai 2009, volum de apa mic):

Dupa ploaie paraul devine asa (imaginea e luata dupa ce am parcurs o parte a vaii):

Pe sensul de urcare se desprinde la un moment dat pe dreapta o viroaga abrupta, care urca vertiginos spre culmea dintre Paraul Negru si Dumitreasa. Volumul apei e mic in acest caz dar gradul de inclinare a pantei, pragurile de stanca, bustenii si instabilitatea grohotisului fac urcusul (si mai ales coborarea !) o aventura care iti pompeaza niste adrenalina in sistem (sunt doua portiuni scurte in care coborarea e periculoasa, asa ca in caz ca nu aveti incredere in competentele voastre de descatarator pe stanca uda si prize instabile, pentru siguranta se poate folosi echipament de rapel cu asigurare la copaci – desi nu e usor nici sa ajungi la copaci).  Valea urca abrupt, pana se pierde de tot in vegetatia de sub culme.

Urmatoarele imagini arata vaiuga la intrarea din Paraul Negru si putin mai sus.

Ma amuz impreuna cu Edi, cu care am parcurs valea asta in weekendul trecut (in 19 iulie), aducandu-ne aminte de o patanie – urcam printr-o portiune puternit inclinata, fara prize stabile, cu mult noroi si crengi. Edi imi spune ca „ar trebui sa venim aici sa filmam, e taareee”, iar eu, incalecand un trunchi prabusit pentru a ma pozitiona pe o directie care mi se parea mai usor de catarat, ii spun ca „nu stiu ce sa zic, nu e totusi chiar esa de extrem…”, moment in care trunchiul vrea sa ma contrazica si o ia la vale, mi-am ferit piciorul in ultimul moment si l-am lasat sa se scurga vajaind pe langa mine, hurducandu-se pe panta in jos. Daca pornea cu 2 secunde inainte, eu fiind complet calare pe el, fara nici un punct de sprijin stabil, atunci ar fi fost nasol. Foarte nasol.

————-

In mai pe cursul superior al Vaii Dumitresei Sebi mi-a facut o poza la care tin mult, asa ca ii dau creditele si o pun aici. Asta e tipul de imagine pe care mi-l inchipui cand ma gandesc la aventura – cucerind salbaticia, depasind obstacolele, in sus, tot mai sus…

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86