(DR Congo, Katanga, decembrie 2009)

L-am luat pe Kifwebe din coliba sacra, l-am bagat intr-un sac si am plecat din sat. Cand am trecut de ultimele colibe, picioarele au incetat sa ma asculte. Am incremenit pe loc, nu mai puteam face un pas inainte. Mi se parea ca Kifwebe imi vorbeste, ma acuza si imi spune sa il duc inapoi in coliba sacra. Mi s-a facut frica. Kifwebe ma putea omori, daca voia, stiu asta. Am inteles atunci ca eu nu pot sa ma ating de Kifwebe, pentru ca am o legatura cu el, cum au toti cei din neamul meu Songye.

Dar strainii, senegalezii, vin in satele noastre si ne amagesc, si noi dam simbolurile noastre sacre, vechi de zeci de ani, le dam pentru cateva bancnote. Si mai apoi albii le cumpara, fara sa stie ce inseamna, si le duc cu ei acasa si le pun pe pereti. Dar aveti grija, ele nu sunt jucarii ! Sunt spirite puternice, care vegheaza. Negustorii care ni le fura vor fi pedepsiti de forta spiritelor.

Kifwebe se scoate din coliba sacra din ce in ce mai rar acum. Cand seful moare si un altul ii ia locul. Sau cand se fac initierile baietilor. Sau cand seful cheama oamenii la lucru si oamenii nu vor sa munceasca, atunci e trimis Kifwebe, cu o nuia in mana. Cine e atins de nuia o sa moara, asa ca oamenii se inghesuie la munca.

Domnul Mutuale e fiu de sef in tribul Songye. Il vezi imbracat in costum, cu ochelari de soare negri, preocupat de probleme de contabilitate, pentru ca maine trebuie sa trimita ceva declaratii, dar dincolo de aparentele astea, el stie sa iti povesteasca despre Kifwebe si ritualurile specifice tribului sau. “Senegalezii” e un termen generic pentru negustorii negri, de obicei ne-congolezi, care cutreiera satele din jungla si aduna artefactele sacre, cumparandu-le pe mai nimic. Pe masura ce aceste obiecte se apropie de Europa, dintr-un negustor la altul, pretul creste si povestea se pierde, odata cu sensurile sacre si cu simbolurile. Asa se vand in Franta si Belgia bucati de lemn sculptate, pe sute de euro, pe post de “decoratiuni interioare traditionale”. Dar ele nu sunt bucati de lemn, sunt spirite si simboluri. Daca o sa cumperi un Kifwebe, ai grija, spiritul e acolo, viu.

Deasupra vedeti o masca Kifwebe femela. Spiritele femele au fata alba, trasaturile rotunjite, ele sunt blande, pozitive. Spiritele masculine au trasaturile mai dinamice, alungite, cu protuberante marcante, cu dungi rosii si negre, cu o creasta in varful capului. Ele sunt spirite razboinice, violente.

La Songye, cand moare seful, secretul se tine cat de mult posibil. Capul sefului este taiat. Corpul e ingropat, dar capul va fi mumifiat si pastrat intr-o coliba sacra, sub protectia femeii Kibingi. Ea e aleasa de mica pentru a deveni protectoare a stramosilor, ea nu se marita vreodata dar are putere mare in societatea tribului. Cand seful si sfatul inteleptilor e depasit de situatie si nu poate lua o hotarare, Kibingi are ultimul cuvant. Ea este si sfatuitor al sefului, si executor al deciziilor lui.
In coliba pazita de Kibingi capetele sefilor sunt pastrate sute de ani. La moartea sefului, pe cand capul lui inca se pregateste pentru pastrare, sunt anuntati in secret toti cei care ar avea dreptul sa detina puterea suprema, potrivit traditiei.

La Songye, ca la majoritatea triburilor Bantu, puterea nu se transmite strict partiliniar, ci prin frati sau veri. O exceptie notabila gasim la tribul Bakongo, unde puterea, ca si averea, se transmite pe linie materna. Colonistii belgieni au incercat sa impuna cu forta o schimbare a traditiei, o simplificare prin numirea ca succesor a primului fiu al sefului. Asa s-a intamplat cu puternicul regat Bayeke. Pentru colonisti era mai simplu. Stiau astfel inca din timpul vietii batranului cine va urma la putere, pe cine trebuie asadar sa il castige si sa il educe in spiritul obedientei. Pe de alta parte, atunci cand succesiunea nu e clara e foarte probabil sa apara conflicte, tribul se scindeaza in mai multe tabere, uneori se lasa cu varsare de sange si un mini razboi civil. Dar Songye au fost relativ izolati, pe cursul mijlociu al Lualabei, si asta le-a permis sa isi pastreze traditia.

Frati,veri, nepoti se aduna in fata sfatului batranilor. Capetele stramosilor sunt scoase din coliba. Fiecare din pretendentii la sefie isi recunoaste stramosii directi si cel care aduce de partea lui un numar cat mai mare de capete are cele mai mari sanse. Sfatul inteleptilor decide daca cel care a iesit cel mai bine la numaratoarea capetelor e admis ca pretendent. Se stabileste o ierarhie si primul clasat primeste sansa sa treaca urmatoarea proba.

Pretendentul e trimis in jungla, intr-o coliba izolata. E pazit acolo 20 de zile, timp in care nu are voie sa manance. La sfarsitul perioadei, el e foarte slabit. E carat pana intr-o poiana sacra, unde membrii tribului sunt impartiti in 2 tabere – de o parte sunt cel care il sprijina, de cealalta sunt cei care nu il doresc sef. Ambele tabere se aliniaza, formand cu trupurile lor un culoar ingust, prin care un om abia poate trece. La capatul culoarului se afla un copac sacru, iar la celalalt capat, candidatul, epuizat, gata sa se prabuseasca la pamant daca nu ar fi sustinut de suporteri. El va trebui, cu propriile forte, sa strabata culoarul pana la capat, sa ajunga la copacul sacru si sa il imbratiseze. Suporterii il sprijina, dar dusmanii ii pun piedici si il imping. Daca reuseste, este aclamat ca sef, dar daca se prabuseste in drum, e lasat acolo, in dizgratie, si multimea numeste un alt pretendent, care la randul lui va pleca 20 de zile in padure.

******************************

Regele tribului Bakunda din Kundelungu e mandru ca are in grija oaspeti albi. Dar el e rege, iar noi suntem niste turisti, oricat de bazungu – adica albi- am fi. Exista o distanta care trebuie pastrata in public. Stam impreuna si bem bere, dar nu putem discuta direct chiar despre orice, pentru ca ies vorbe, lumea barfeste, cei care se perinda sa il salute si ingenuncheaza in fata lui pot sa auda ca el vorbeste cu albii despre lucruri nedemne, precum banii, sau lucruri sacre, precum traditiile tribului. Nu se face. Berile le plateste intotdeauna el, cu banii scosi cu emfaza din buzunar si inmanati printului, care ii da mai departe celui care ne serveste. Regele are puterea, el are banii, si un rege nu accepta sa plateasca altii pentru el.

Pentru un rege “relatiile sunt mult mai importante decat banii”, dar imaginea se intretine scump si cand banii se termina, incepe un alt joc. Muzungu, albul, sta langa rege. De cealalta parte sta printul. Regele ii sopteste printului ceva la ureche. Printul se ridica si ii susoteste ceva soferului. Soferul vine la mine si imi sopteste sa ma ridic si sa il urmez. Mergem undeva, intr-un loc retras, si tarasenia se dezvaluie. Regele a ramas DIN NOU fara bani. Asa ca apeleaza la intelegerea si bunavointa albilor sa contribuie si sa il scoata din aceasta situatie jenanta. Nu e nevoie de mult, 10 dolari e suficient sa plateasca si masa asta, si mai departe vom vedea. Dau 20 ca sa nu repetam povestea dupa 2 ore. Ne intoarcem si ne asezam la locurile noastre, soferul da banii printului, printul ii strecoara regelui. Un rege nu poate accepta bani de la un strain, chiar daca se afla la stramtoare. Dar mai comanda un rand de bere, e din nou din partea lui, ca si cele dinainte.

Cand mancam, regele trebuie sa se asigure ca bucatareasa e femeie maritata si ca nu e la menstruatie. Regele nu isi amesteca degetele cu supusii in bolul cu mancare, dar o face cu cei de vita nobila sau cu oaspeti de seama (da, mi-a facut onoarea). Cu o exceptie notabila – oricarui potential pretendent la sefie ii este cu desavarsire interzis sa manance din acelasi vas cu regele. Asta inseamna oricare din fii lui, frati, veri, nepoti. A manca din vasul regelui inseamna a-i dori moartea. Totusi, din ce am vazut, in privat cutuma asta nu mai este strict respectata.

Regele ne incurajeaza sa intrebam despre traditiile tribului lui. Ne avertizeaza insa ca sunt unele lucruri care trebuie sa ramana secrete si sunt unele intrebari la care nu ne va raspunde. El insusi nu isi bate gura, dar fiul lui, printul, e insarcinat sa ne explice. Regele sta si el langa noi, il asculta pe print, il aproba sau il intrerupe cand greseste sau cand merge prea departe, in zone pe care strainii nu trebuie sa le stie.

La triburile Sanga, din care fac parte si Bakunda, moartea sefului este tinuta secret timp de 2 saptamani. In acest timp, trupul mortului este pregatit pentru intalnirea cu strabunii. In prima saptamana, este lasat intr-o coliba izolata, timp in care incepe procesul de putrefactie si tesuturile moi incep sa se dizolve. Cativa membri speciali ai tribului, insarcinati cu ritualul, aduna sangele si puroiul intr-un calebase mare (o tigva, un fel de dovleac cu coaja subtire dar foarte tare, folosit in general in Africa pentru pastratul si caratul lichidelor). In acest amestec fetid sunt introduse larvele unui gandac special, care se vor hrani cu umorile mortului. Corpul, uns cu rasini, asteapta inca inmormantarea. Cand larvele s-au transformat in gandaci adulti si ies pe gura calebase-ului e semn ca spiritele au primit mortul si atunci se anunta intregului popor moartea si se pregateste ingroparea.

Se anunta totodata noul sef, care, ca prim act al preluarii puterii, trebuie sa se culce cu prima sotie a defunctului. Cateodata, aceasta e propria mama, dar legea cutumiara nu permite exceptii. Aceasta femeie este ulterior alungata din sat, fiindu-i interzisa revenirea. Ea primeste o stipendie periodica, fiind astfel intretinuta de noul sef pe toata durata vietii. In zilele noastre, cand oamenii sunt mult mai mobili ca odinioara, se intampla si accidente. S-a intamplat la un trib vecin ca seful sa mearga la oras, in Lubumbashi, cu treaba, si sa dea nas in nas, pe strada, cu sotia fostului sef. A fost un moment penibil, ambele parti au fost socate si s-au intors in directia de unde venisera. O astfel de intalnire e un pacat mare, o incalcare grava a tabu-ului si o piaza rea.

Dupa ce este numit, noul sef mai are dreptul sa aleaga pe una din nepoatele lui ca “insotitoare”. Poate alege ce nepoata vrea, dar ea nu-i va deveni sotie, ci doar “unealta temporara”, fiind repudiata dupa 2 saptamani.

Cand trupul fostului rege e ingropat, el are nevoie de un insotitor. Moartea e o trecere peste un fluviu, de cealalta parte fiind lumea spiritelor. Dar mortul e rege, si regele nu se cade sa vasleasca si sa carmeasca piroga care il trece acest mare fluviu. De aceea, are nevoie de un slujitor devotat, care sa il duca in siguranta de partea cealalta. Ideal este ca acest insotitor sa faca parte din familia regala, dar daca asta nu se poate, va fi desemnat un membru al tribului, care se va lungi, de viu, langa trupul regelui, in groapa. Si pamantul va cadea peste amandoi. E o onoare sa conduci piroga regelui.

Stai ! Pana aici ! Am auzit multe povesti, dar asta e prea de tot. Am inteles – traditie, dreptul cutumiar, tabuu-uri, tot felul de chestii ciudate si uneori scarboase, dar sa ingropi un om de viu, asta e groasa. Poate ca s-a intamplat demult, in vremurile barbare, acum sute de ani, dar asta nu se poate intampla ACUM, asa-i ?? Vedeam cu ochii mintii un film, un basm pe care regele si printul il recitau calm, cu naturalete, dar treaba asta cu ingropatul de viu m-a trezit si am intrebat si eu ce te intebi si tu.
– Asta e o poveste istorica, asa-i ? Acum nu se mai intampla asa… sau… ?
S-au oprit amandoi din vorbit si s-au uitat lung la mine, cu mila. Apoi, regele mi-a raspuns direct, bland, cu voce inceata:
– Ce te astepti sa-ti raspund ? Vrei sa-ti raspund cu DA sau NU ? Sunt lucruri care se spun si lucruri care e mai bine sa ramana ascunse. Sunt lucruri sacre, pe care nu le arunci in vant. Probabil am vorbit noi prea multe acum. Gandesti si intelegi ce vrei, povestea se opreste aici…

Abia in ziua urmatoare l-am prins pe print in toane suficient de bune ca sa reia povestile.

Sefii tribului Bakunda se reincarneaza dupa moarte in niste animale mici, “mulot”, un soi de soareci de padure. Acest animal este tabu, vanatorii nu il prind si satenii nu il mananca, desi in general in Congo se mananca orice umbla, zboara, se taraste prin padure sau inoata in rau. Vorba noastra, “nu orice zboara se mananca”, a fost inventata de niste mofturosi care in mod cert aveau ceva de mancare strans prin hambare. Congolezii n-au auzit-o.

In 1997 un vanator din satul Lukafu a gasit in capcana un mulot. In padure se vaneaza cu capcane, prada cea mai ravnita fiind duiker-ul, un soi de antilopa mica, dar orice altceva e acceptabil. Mai putin animalul tabu, mulot-ul, dar vanatorul nostru a hotarat sa ignore traditia si a luat animalul acasa. In drum spre casa, mulotul a vorbit cu glas de om. I-a spus vanatorului ca el e un sef din vechime, ca incalcarea tabu-ului ii va costa mult pe sateni si ca totul poate fi iertat, daca e pus in libertate imediat. Dar nu mai suntem in evul mediu, nu ? Rotitele s-au miscat in mintea vanatorului infometat – un animal care vorbeste !! Asa ceva nu s-a mai pomenit, asa ca o fi sobolanul asta sef din vechime sau nu, dar in mod cert e sansa spre un munte de bani.

Seful satului, cunoscator al traditiei si garant al pastrarii ei, a decis sa dea dracului cu tabuurile desuete si a fost de acord cu vanatorul nostru. Animalul prins era o sansa la prosperitate, asa ca s-a format un grup care sa pazeasca vietatea zi si noapte si un alt grup care sa transmita vestea descoperirii catre cei care ar fi dispusi sa plateasca pentru a vedea minunea. Intre timp, soarecele continua sa vorbeasca si sa ameninte.

Si au inceput sa se perinde in Lukafu diversi oficiali, chiar si un alb, director la unele din minele din Katanga, plateau toti gros ca sa vada miracolul, mulotul vorbitor. Uneori animalul vorbea, spre uluirea vizitatorilor, alteori se incapatana sa taca, spre frustrarea celor care au facut cateva zile pe drumuri ingrozitoare si au platit o groaza ca sa vada un biet soarece speriat.

Dar la nici o saptamana de la descoperire blestemele mulotului au inceput sa se manifeste. Satul a fost lovit de o crancena epidemie de holera, se murea pe capete. Vizitatorii platitori au incetat sa mai vina, dar oamenii inca nu se indurau sa dea drumul minunii care le-ar fi putut aduce prosperitatea. “Veti muri toti, nebunilor !” le-ar fi zis soarecele vorbitor, “Dati-mi drumul, cand inca mai traiti !” Pana la urma, in fata dezastrului care se intindea si cuprindea si alte sate din zona, mulotul a fost eliberat. A doua zi, epidemia a disparut, cei bolnavi s-au vindecat ca prin farmec si totul a reintrat in normal.

In 1997 s-a intamplat asta ? Unde pot gasi confirmarea, s-a scris despre intamplare ? Printul mi-a dat asigurari ca nu vorbeste prostii. El era pe atunci la scoala, in Lubumbashi, dar cunoaste persoane de incredere, chiar membri ai familiei, care au vazut si au vorbit cu mulotul si pot depune marturie. El e convins, asta e traditia lui, asta e invatat sa respecte si asta va avea de pazit in viitor cand poate si el va avea sansa sa fie mare sef. Deocamdata e student la universitatea din Lubumbashi, “dar ii sta capul numai la femei, nu la studiu, si e cam necopt, desi e fiu de rege si trebuie sa adune intelepciune”, asa ne spune seful, tatal lui.

***

Ceea ce am relatat mai sus sunt povestile spuse de catre oamenii de acolo. In transcrierea lor e posibil sa mai fi adaugat sau omis si eu unele amanunte, nu neaparat cu intentie ci pentru ca nu am putut sa le scriu pe loc, nu am fost inspirat sa iau un reportofon si uneori nu am inteles eu pe de-a-ntregul o fraza, sau un cuvant, sau chiar o poveste. De aceea aici nu se regasesc toate traditiile despre care ni s-a povestit, ci doar o parte, care mi-a ramas mai clar in minte. Nu am nici o pretentie de acuratete etnografica. Eu doar am auzit povesti si le spun mai departe, nu am fost acolo ca sa fac studii stiintifice, dar v-ati dat seama ca este loc 🙂

Pe de alta parte, am lasat cu buna stiinta la o parte intreaga poveste cu Bayeke, M’siri, Mwami din Bunkeya si sarbatoarea lui. Despre asta vom vorbi pe indelete, intr-un post separat.

********

Pozele din acest articol reprezinta masti traditionale congoleze din colectia proprie. M-am riscat, am luat ceva spirite cu mine, sa-mi aduca aminte de locurile pe unde am umblat.

Masca Pwo a tribului Chokwe din Sud-Vestul DRC si nordul Angolei. Mastile Pwo sunt folosite in initierea baietilor. Se spune ca reprezinta chipul unei tinere fete moarte. Semnificatia exacta din cadrul ritualului de initiere este pastrata secreta, dar se speculeaza ca ea reprezinta chipul mamei, de care initiatul se desparte. Baiatul devine barbat prin initiere, devine astfel independent de mama lui.

———————

Masca zoomorfa a tribului Tabwa din Kivu de Sud. Ea reprezinta un babuin si e pictata cu argila colorata cu pigmenti naturali.

—————————

Masca mbuya a tribului Pende din SV DRC.  Folosita in cadrul ritualului de circumcizie (mukanda) si cu ocazia ceremoniei prilejuita de semanarea meiului.

————————-

Masca a tribului Zimba, localizat pe cursul inferior al Lualabei, pe malul drept, spre lacul Kivu. Sunt vecini cu Luba, de unde si asemanarea de stil. Mastile sunt folosite in ritualurile de initiere

—————-

Masca bwami a tribului Lega. Societatea initiatica masculina Bwami, specifica tribului Lega,  cuprinde 5 stagii de initiere. Acest tip de masca e asociat ritualurilor de trecere de la un grad la altul in cadrul societatii.

——————–

Masca a tribului Buyu, situat intre Lualaba si lacul Tanganyika. Vecini cu Bembe, Bangubangu si Lega.

————————————

Masca a tribului Ndaaka din NE DRC

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86