(Caracas si Ciudad Bolivar, Venezuela, iunie 2009 )

In Ciudad Bolivar eram cazat aproape de Paseo Orinoco, bulevardul aglomerat si zgomotos care urmeaza malul fluviului. Stateam intr-un hotel fara firma, in care eram singurul strain cazat. Hotelul era tinut de o matroana batrana si uscata si eu nimerisem aici prin jocul sortii, acceptand o oferta mai ieftina decat posadele din Lonely Planet. Pentru acei multi dintre noi care umblam cu LP-ul, hotelurile si restaurantele se categorisesc inerent in “cele din Lonely Planet” si “celelalte”, care daca nu sunt in LP, nici nu exista pentru noi. Asta nu e rau in sine, pentru ca cele din LP au conditii in general mai bune, e mai sigur pentru ca cei care intra sunt triati, oamenii stiu engleza si mai ales te intalnesti cu alti calatori, cu care poti petrece timpul sau organiza etapele urmatoare ale calatoriei. Un hotel dintre “celelalte” e in general un stabiliment local, tinut de cate o familie, care nu stie engleza, ceilalti locatari sunt localnici si e sensibil mai ieftin decat cele “pentru turisti”. E un alt fel de experienta si o variatiune pe care o fac uneori cu buna stiinta. “Sa ies din Lonely Planet”, asta e un scop in sine. Oricum, LP, ca si ghidurile similare, e foarte folositor, iti permite sa te descurci mai usor initial, pana intelegi ce se intampla.

Spre seara, pe la 6, am iesit la un restaurant sa iau cina. Iesitul seara in oras presupune un pic de pregatire, asa ca am trecut pe la hotel, sa las ceva in camera. Nu sa iau, ci sa las. Banii, pasaportul si telefonul mobil. Peste tot pe unde am fost pana acum, regula de aur pe care am aplicat-o cu sfintenie era ca toate lucrurile valoroase sa fie asupra mea, permanent. Am pantaloni cu buzunare, borsete de pus pe piele, la brau, la gat, pe sub haine in functie de clima si cu ce sunt imbracat. Toti timpul imi tin aparatul foto aspura mea, intr-o geanta de umar discreta, care cuprinde si geanta foto propriuzisa. Dar in Venezuela, in marile orase, am ales sa fac exact invers. Am lasat totul la hotel, cu lucrurile de valoare ascunse pe sub saltea sau impachetate printre hainele murdare in rucsacul mare.

Am iesit asadar pe stradutele care se desprind din Paseo Orinoco. Ma plimbam printr-o masa compacta de tarabe colorate, cu legume, cu CD-uri, cu haine noi sau vechi, printre care se vanzolea o lume pestrita, de albi, indios, negri, toti vorbind parca in acelasi timp si foarte tare. Muzica se toate felurile se revarsa de la ferestrele larg deschise sau de pe trotuare. Din loc in loc, printre tarabe si intrari in dughene se inaltau boxe mari, negre, pazite de cativa baieti creoli in maieuri albe si pantaloni largi, care manevrau butoanele, lasand sa se scurga pe sosea un suvoi de hip hop latrat in spaniola. Vacarm, culoare si mirosurile de la standurile cu arepas, turte de malai prajite, punctau seara de-a lungul Orinoco-ului, pe cand soarele cobora incet, dand straluciri rosiatice apelor lente si galbene ale fluviului.

Am gasit un restaurant discret, cu o atmosfera desprinsa din alte vremuri – lambriuri din lemn inchis la culoare, luminate de lampi de perete discrete, separeuri din grilaje delicate de lemn, un papagal verde la bar, care mai saluta lumea si mai spunea cate ceva din cand in cand, mai mult pentru el.

Muzica lenta, in spaniola, probabil productie locala de prin anii 60. Am luat o parilla si am baut niste beri Solera. Berea in Venezuela se vinde la sticle de 250 ml, adica ceva mai mult decat o sorbitura zdravana. Destul de contraproductiv daca esti serios, sau foarte spornic, daca numeri doar sticlele pe care le schimbi in fata ta. Motivatia puerila pe care mi-au dat-o locanicii e ca din cauza climei calde, berea s-ar incalzi usor, asa ca la o cantitate atat de mica avantajul e ca nu are timp sa isi schimbe temperatura inainte sa o bei. Africanii gandesc probabil exact pe dos, de vreme ce berile Castel (din Africa de vest) si Primus (din zona centrala a Arficii) se vand la sticle serioase, de 650ml.

Undeva dupa ora 8 am hotarat ca e destul, am platit, m-am ridicat si m-am indreptat hotarat spre usa. Chelnerul, care isi aranja tacticos banii primiti, m-a urmarit cu privirea, cu o umbra de mirare si amuzament, pe care nu am inteles-o pana cand am pus mana pe clanta usii masive de metal si am dat sa deschid. Usa nu se deschidea, era incuiata. Nu eram ultimul musteriu, vazusem oameni venind si plecand, asa ca nu ma asteptam la una ca asta. Chelnerul a venit sa ma scoata din impas, m-a dat elegant de -o parte, a scos o cheie din buzunar si, inainte sa o apropie de broasca, a deschis o vizeta zabrelita, pe care n-o observasem pana atunci. S-a uitat pe strada, in stanga, apoi in dreapta, a invartit iute cheia, a intredeschis usa si mi-a facut semn sa ies, apoi, cu mine abia iesit afara, a trantit usa metalica, a rasucit cheia si simultan a inchis vizeta.

Abia m-am dezmeticit din surpriza acestei expulzari intempestive, cand m-am intors cu fata spre strada si atunci m-a strabatut un fior rece. Pustietatea strazii m-a lovit ca un pumn, drept in plex. Cat vedeam cu ochii de-a lungul strazii, in stanga, in dreapta, nu era nimeni, nici un om, nici o miscare. Nici un caine, nici o pisica, nici o pasare. Nici o voce, nici un latrat, nici un ciripit. Nimic, nimic, doar pustiu si liniste crancena.

Cu doua ore in urma, aici era plin de tarabe, de oameni, fructe, haine, culoare, voci, zgomot, muzica . Acum, becurile palide, rare, faceau concurenta lunii spalacite, a carei lumina matura cenusiul asfaltului si a zidurilor, usile de metal zavorate, geamurile zabrelite la care perdele groase lasau sa se intrevada gene de lumina din alta lume. Dupa perdelele groase, dupa zabrele, acolo s-a mutat viata, pe cand aici, jos, in seara calda, doar un vanticel involbureaza gunoaiele lasate de tarabagii din timpul zilei. Sunt singur pe strada pustie si inima mi-e stransa, asa ca pornesc grabit spre hotelul meu, la cateva sute de metri distanta. Kilometri mi s-au parut. Am ajuns la o usa mare din fier, vopsita cu albastru, si am sunat. Vizeta cat o cutie de chibrituri s-a deschis, un ochi caprui a incercat sa ma decupeze din intunericul de afara, dar nu s-a lamurit asa ca am fost nevoit sa explic la intrebarea “qui es ?”, ca sunt eu, turistul strain, care am camera aici la etajul 2. Asa, usa in sfarsit s-a crapat, lasand doar atata loc cat sa ma strecor pe langa perete, si s-a inchis inapoia mea, rapid si brutal.

Viata de noapte in Caracas si Ciudad Bolivar ? Asta e viata de noapte. Cei care au curaj sa iasa pe strazi dupa lasarea intunericului au pistol la ei si au scopuri despre care oamenii obisnuiti, cei care merg la serviciu sau la scoala, discuta doar in soapta. In Caracas sunt 40 de crime pe saptamana, in medie. Astea sunt statistici oficiale, pe care mi le-a confirmat toata lumea acolo. In octombrie, intr-un singur weekend s-au inregistrat 56 de crime doar in Caracas( link mai jos, altfel ziceti ca vorbesc prostii). O plaga feroce macina marile orase venezuelene si creste de la an la an spre groaza oamenilor care incearca sa traiasca o viata normala. Jafuri sub cutit sau cu pistolul, rapiri sau crime sumare, uneori pentru cativa dolari, asta e realitatea zilnica in Caracas. In barrios, cartierele sarace, bandele inarmate se razboiesc, lasand alti morti pe strazi. Doar mici enclave de relativa securitate rezista in centrul Caracasului. In rest, trebuie sa te deplasezi in masini, in grup, in regim de comando intri si iesi din restaurant sau din club. Iar ca turist, daca vrei sa mergi intr-un club in Caracas, asigura-te intai ca se ingrijesc de tine prieteni locali, care stiu zona si oamenii.

In afara Caracasului situatia e similara, dar la o anvergura mai mica. Maracaibo si Ciudad Bolivar sufera in principal, de aceeasi boala. Dar se intampla peste tot. Gonzalo, traducatorul meu din delta, avea proaspata in inima durerea mortii fiului sau, ucis cu nici un an in urma. Fiul lui Gonzalo era paznic de noapte la un depozit de materiale de constructii. A fost inpuscat de la un metru distanta, dupa verdictul politiei. Care zice Discovery ca e cea mai periculoasa meserie din lume ? Pescuitor de crabi in Alaska ? Dar paznic de noapte in Venezuela pe ce loc e ??

Lumea se plange de masurile lui Chavez, de preturile mari, de inflatie, dar toate ar fi cum ar fi, daca ar fi securitate. Asta ii roade, asta tine usile ferecate, geamurile zabrelite si oamenii in case. Dar bine mai oameni, cum se rezolva problema ? Multi isi musca buzele de frustrare la intrebarea asta. Altii se refugiaza in poezie. Ca de exemplu cercul care a pornit miscarea Paz con Todos …

(continui deseara, promit…)

Pana atunci, un articol despre weekendul sangeros din Caracas.

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86