(Sri Lanka, Ianuarie 2008)

“Are you happy, Sir ?” De langa tuk-tuk (triciclul cu motor cu care ne-a adus), barbatul maruntel ma priveste cu ochii mariti, cu un zambet intins fortat pe fata lui rotunda si tuciurie, asteptand laudele si multumirile. M-a adus sa vad elefantii salbatici, la asfintit, intr-un luminis mlastinos din mijlocul junglei, pe coasta de est a Sri Lankai. Omul a aranjat cu soldatii de la postul de control sa ne lase in poiana unde elefantii se aduna atunci cand soarele apune. “Are you happy ?”
– Mda, sunt aproape happy, dar as fi cu adevarat multumit daca as vedea si un tigru…
– Dar, Sir, la noi in Sri Lanka nu sunt tigri…
– …Un Tigru Tamil !
Ochii i s-au marit si mai tare, zambetul i-a disparut brusc si gura i-a ramas deschisa intr-o expresie de soc, iar fata lui, altminteri ciocolatie, s-a decolorat dintr-o data.

Cat de nesimtit am putut sa fiu ! Rusinea de a fi facut aceasta gluma idioata ma tulbura de atunci incoace, mi-e ciuda pe mine insumi si de vreme ce nu o mai pot lua inapoi, mi-o transform in pilda. Acest tip de comportament ramane una din principalele puncte in lista mea cu titlul: “Sa nu faci asa ceva in calatorie !” Printre conditiile fundamentale ale unei calatorii sunt intelegerea si respectul fata de celalalt. Sa inveti cate ceva din cultura lor, din obiceiurile si din tabuu-rile oamenilor pe care ii intalnesti, sa le respecti credintele si cutumele si sa te adaptezi lor. Sa mananci doar cu mana dreapta, sa te imbraci modest ca si ei, sa nu tulburi ritualul religios, sa nu critici conducatorii lor iubiti prezenti sau trecuti inainte sa o faca ei…… Sa incerci sa intelegi problemele lor si de vreme ce nu poti sa le rezolvi, nu le intarata.

In zonele cu probleme, mai ales acolo unde inca e o stare de tensiune interetnica sau chiar razboi civil, sau unde razboiul s-a incheiat de curand, oamenii raspund repede daca sunt provocati sa vorbeasca despre asta, de orice parte ar fi ei in conflict. Ca strain avid de informatie, e usor sa cazi in capcana curiozitatii morbide sau sa fii inselat de aparentul entuziasm pe care interlocutorul il manifesta cand incepe sa vorbeasca. Insa continuand conversatia pe aceeasi linie iti dai seama ca ai cazut intr-o cursa foarte periculoasa pentru tine si foarte frustranta pentru cel ce iti vorbeste despre durerea lui, a familiei lui, a unui sat, a unui popor …. Foarte usor, fara ca tu sau macar ei sa perceapa, oamenii se aprind, amintirile sunt rascolite, in fata ta se redeschid rani adanci, suferinta devine furie, revolta devine lacrimi in acelasi timp si clocotul unui amar adunat ani de zile se revarsa peste tine.

Cand esti pe cale sa vorbesti de funie in casa spanzuratului, ar fi bine sa te gandesti inainte de ce faci asta. Si daca o faci, fa-o cu grija. De ce l-ai dezbracat pe acel om de masca lui de vanzator, de chelner sau de ghid care incearca sa faca un ban cinstit oferindu-ti ceva ? De ce ii rascolesti durerea, cand stii prea bine ca nu esti capabil sa i-o ostoiesti, ca nu poti sa-i dai speranta, nu poti sa-l mangai, nu poti sa-i spui ca “va fi bine”, nu poti sa-i dai inapoi copiii morti, sa-l scoti din ghearele alcolismului in care s-a refugiat din disperare, sa-i dai inapoi casa distrusa de buldozer, nu poti nici sa-i dai inapoi respectul pierdut in fata umilintelor indurate din partea celorlalti… El merge mai adanc, fie in furie, fie in lacrimi, apoi se opreste si tace, tace adanc si dureros asa cum taci si tu demult, incapabil sa mai zici ceva. Momentul asta de tacere, pe care tu l-ai provocat, e foarte greu de inghitit. Cat despre digestie, in general se intampla repede, pentru ca iti gasesti o scuza si fugi de acolo, il lasi pe om cu problemele lui pe care tu oricum nu le poti rezolva, te gandesti o perioada la situatia nasoala din zona si apoi iti trece, pentru ca ai si tu problemele tale. Alea cu seful si proiectele de la birou, cu creditul ala pe care banca inca nu s-a decis sa ti-l dea….

Este important pentru calator sa intre in conversatii despre situatia politica si sociala a zonei, sa caute aceste discutii si sa le poarte, cu tact si cu masura, respectand sentimentele si sensibilitatile interlocutorului. E cea mai buna cale pentru a intelege natura si profunzimea situatiei, dincolo de manipularea mediei si cartilor de istorie. Pun in discutie insa moralitatea exagerarii intr-o curiozitate agresiva, care te pune pe tine calatorul intr-o postura de voyeur sadic si care nu face bine celui pe care il provoci, chiar daca uneori iti da tie subiecte de articole.

Pe coasta de est a insulei Ceylon situatia era foarte tulbure la inceputul lui 2008. Luptatori ai LTTE ( Liberation Tigers of Tamil Eelam ) controlau cateva teritorii izolate,dar erau prezenti pe toata coasta, avand tabere in padure si conexiuni in sate. Toata zona era impanzita de patrule si puncte de paza si control ale armatei guvernamentale sinhaleze. Tinerii militari in termen, mai degraba sfiosi, aproape copii, verificau cu sarguinta actele calatorilor, dar in privinta confruntarii cu rebelii atitudinea armatei era prudenta.

Calatorind cu autobuzul seara, remarcai un fenomen interesant. Pana la apus, vedeai mereu pe marginea soselei gherete cu soldati, ingramadiri de saci cu nisip vopsiti in verde ca padurea din spate, cu cativa tineri in uniforma, autobuzul era mereu oprit, soldatii urcau si controlau actele. Cand intunericul era aproape, soldatii se inghesuiau si ei in autobuz, parasindu-si posturile, ca sa coboare la cate o intersectie, dupa cativa kilometri, de unde probabil urma sa fie culesi si dusi la bazele lor. In acele scurte perioade in care militarii erau cu noi in autobuz atmosfera devenea mai densa, mai incordata. Soldatii erau tacuti, scrutand cu atentie drumul si marginea padurii. O scurta perioada, dupa lasarea intunericului, parasiti de soldati, treceam pe langa posturi de control goale, pe langa mormanele de saci fara paznic. Dupa ce noaptea se instapanea deplin peste jungla si peste soseaua aproape pustie, posturile de control erau din nou populate, din nou eram opriti si oameni cu arme urcau in autobuz sa controleze actele. De data asta, nu purtau uniforme.

Problemele etnice ale Sri Lankai sunt complicate, cu radacini adanci, infiltrate in sufletele oamenilor, manipulate de conducatori vicleni sau doar obtuzi. Chiar daca teritoriul insulei e acum, dupa victoria din mai 2009, controlat in totalitate de trupele guvernamentale, problemele sunt departe de a se fi terminat.

“Vrem sa fim Sri Lankezi ! In primul rand sri lankezi, cu aceleasi drepturi ! Dar acum suntem Sinhalezi, Tamili, Musulmani, pe cartea noastra de identitate ne scrie etnia si suntem judecati dupa asta…” Asa mi-au spus tamilii moderati, care nu vor o tara separata, care nu sprijina extremismul si terorismul LTTE, dar vor sa aiba aceleasi drepturi ca majoritatea sinhaleza, sa fie reprezentati in aparatul de stat, sa nu mai traiasca in frica…

LTTE, ramas fara teritoriu, continua o lupta de gherila, apatica acum, dupa ce sefii lor au fost ucisi sau arestati. Poate presiunile politice vor da roade si etniile vor ajunge sa formeze un singur popor, cu drepturi egale. Turistii se vor intoarce in Sri Lanka, populand din nou plajele superbe.

Despre razboiul din Sri Lanka, razboi care dureaza de 25 de ani, se stiu putine lucruri in occident si la noi. LTTE a adus terorismul la un inspaimantator rafinament al ororii – copiii si femeile erau “eroii” preferati de catre „Tigri”. De multe ori rapiti de mici din satele lor, tinuti luni de-a randul in grupuri izolate in mijlocul junglei, indoctrinati si spalati pe creier, copiii erau antrenati sa devina mesageri sinucigasi ai mortii, sa raspandeasca teroarea in randul “dusmanului”. O capsula cu cianura legata de gat era calea rapida spre “libertate” daca erau prinsi inainte sa poata sa-si detoneze vesta plina cu explozibil. Tintele erau uneori personalitati din guvernul sau administratia sinhaleza, dar de cele mai multe ori, detonarile se faceau in zone aglomerate – in terminalele de autobuz sau chiar in autobuze, in gari, in fata sediilor politiei, in diverse locuri ale tarii. Teroarea pura era scopul – nicaieri nu esti in siguranta, poti sa mori oriunde, oricand. Timp de 2 saptamani cat am stat in tara au avut loc 3 atentate sinucigase in statii sau autobize pe traseu, facand zeci de victime. Doua s-au intamplat in locuri unde fusesem cu doar cateva zile in urma, de unde luasem si eu autobuzul aglomerat….Data fiind raspandirea etnica a populatiei, cu siguranta au murit si tamili, pe langa sinucigasi, desigur. Dar asta nu conta pentru teroristi, Frica era scopul.

Nu voiam sa vad un Tigru Tamil, nu imi facusem un scop din asta. Dar ma gandesc ce-ar fi fost daca soferul mi-ar fi raspuns la gluma proasta pe care am facut-o, intrand in joc:
– OK, Sir, stiu o tabara a Tigrilor la cativa zeci de km de aici, in jungla. Hai in tuk-tuk si mergem acum !!

—————–
Pentru amatorii de elefanti, iata ce vedeam in acele momente, impreuna cu proprietarul tuk-tuk-ului si cu Hoinarescu 🙂 Intre noi si elefanti era doar mlastina, dar m-am resemnat cu poze de departe, pentru ca elefantii salbatici se supara repede pe intrusi….

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86