(Mali, faleza Bandiagara, decembrie 2008)

Aud prin vis cantecul cocosilor si chemarea muezinului, inainte ca intunericul sa se ridice. Azanul, chemarea la rugaciune, vine din moscheea de pamant din apropiere dar totodata vine de departe, de foarte departe, din traditia adanca de pe platoul Bandiagara. In visul meu, chemarea cantata nu vorbeste doar de Allah si Muhammad, ci si de Amma, de Yurugu, de Nommos. Zeii locului imi cantau in vis o invocatie, “ooo Muudaree… ooo Muudaree…”, o auzeam clar, distinct, repetat. Si m-am trezit cu ea vibrand in gand, cand muezinul tocmai terminase de recitat versul “Ash-hadu anna Muhammadar Rasulullah”.

Diminetile din satele dogon m-au uns pe suflet cu liniste. Ma trezeam dupa prima chemare la rugaciune, putin dupa ora 5, cand primele semne ale diminetii se infiripau in sat. Cand muezinul se opreste, o liniste profunda, respectuoasa, se lasa, ca un moment de reculegere in care astepti, cu ochii larg deschisi si urechile ciulite, ca lumea noua sa se nasca. Si se naste, infiripandu-se pe fundalul unei melodii naturale, ritmata, acum ca intotdeauna de mii de ani. Cocosii canta, caprele se cheama, zburatoarele saluta si ele ridicarea intunericului brodand zorii cu ciripituri.

Dau de-o parte patura si ma ridic, in racoarea diminetii, de pe salteaua pusa pe acoperis, asezandu-ma pe marginea lui si privind satul inviind. Se cheama si oamenii, cu glas cantat. Oale se ciocnesc anuntand inceperea activitatii. Femei ies cu lighene si galeti pe cap, cu mersul leganat, infasurate in largi valuri indigo – se duc la fantana satului. Barbatii ies si ei, manand mici grupuri de capre si oi sau cate o vaca zebu.
Vad cum lumina inghite intunericul, cum se intinde biruitoare, cum cerul se inroseste anuntand apoteoza – prima raza de soare, tasnind din orizont, maturand satul si oprindu-se in ochii mei, ma saluta si imi da binete. Imi spune si ea Bine ai Venit, Moghere !

Cand te apropii de satele dogon, chiar daca esti inca la kilometri distanta, oamenii cu care te intalnesti pe drum iti zambesc larg si-ti spun tare, cantat – Moghere ! Bine ai venit ! In satele dogon nu mai esti “tubab”, strainul ciudat si bogat. Copii nu fug dupa tine cerandu-ti bani, cadouri si pixuri, doar din cand in cand iti mai cer “un bidon”, adica un pet de apa, gol, de care tu nu mai ai nevoie, dar pe care ei il considera mai practic decat tigvele traditionale.

Daca ai fi dogon, cei care te intampina nu s-ar opri doar la Moghere. Dogonii au unul din cele mai elaborate ritualuri de salut din lume. Cand doi batrani se intalnesc, e un spectacol fascinant – minute intregi cei doi se intreaba si isi raspund, in acelasi timp, cantat, intr-o formula pe care o stiu dintotdeauna (mai jos gasiti o trimitere la un exemplu filmat.)

Cei tineri scurteaza salutul, din ce in ce mai mult. Societatea dogon se transforma. Ramane puternic ancorata in traditiile ei, profunde si complicate, dar se adapteaza, absoarbe influentele lumii noi.

Nu demult a murit si ultimul Hogon. Nici unul din batranii satelor nu mai vrea sa fie Hogon, asa ca traditia milenara s-a incheiat. Hogon-ul este cel care faciliteaza relatia oamenilor cu Amma, creatorul universului, Hogon-ul este preot si vraci, judecator si oracol. El traieste separat de lume, intr-o casa deosebit decorata, inconjurata de o zona sfanta, in care doar o virgina aleasa are voie sa intre, pentru a-i duce mancare. Nici un batran nu mai vrea sa fie Hogon, nu mai vrea sa isi asume cea mai privilegiata pozitie din societatea traditionala a dogonilor. Pentru ca un Hogon traieste singur, retras, suspendat undeva intre lumea satului si cea a zeilor, in cercul lui magic. Si un Hogon nu isi poate da demisia.

Dogonii sunt o ramura desprinsa din triburile Bamana, de peste 1000 de ani, atunci cand Islamul a inceput sa intre pe valea Nigerului. Dogonii au preferat sa migreze, parasind valea fluviului pentru fortareata naturala a falezei Bandiagara, care are o lungime de 150km. Ei si-au pastrat nealterate traditiile, pana de curand.
Acum, dupa peste o mie de ani de opozitie, unele sate dogon accepta islamul, altele accepta crestinismul. Unele sunt impartite in 3 “cartiere” – crestinii, musulmanii si cei care inca ii mai venereaza pe Amma si pe Nommosi.

Misionarilor crestini le-a fost greu sa-i convinga pe dogoni sa-si lase zeii. Dar prin anii 60 unul din ei a avut o idee geniala si atat de simpla – a adus un camion plin de mancare si a impartit totul intr-un sat. Dogonii traiesc doar cu o fiertura insipida, un amestec de ceapa si de faina de mei. Carnea e o sarbatoare. Misionarul le-a promis ca daca devin crestini un camion incarcat cu bunatati va veni la ei in sat o data pe luna. Si se va imparti gratis, la toti crestinii. Jumatate din sat a devenit crestina in cateva zile.

Acum, dogonii continua sa se hraneasca cu mei si ceapa, dar beneficiaza de pe urma turismului. Copiii dogon viseaza sa devina ghizi. Pensiuni rustice se deschid – foarte rustice dupa standardul nostru, pentru ca satele dogon nu au curent si instalatii de apa, camerele, si ele din pamant batut amestecat cu paie, sunt minuscule, cu cateva saltele subtiri asezate pe jos, toaleta e o gaura in pamant, despartita de restul curtii de un zid scund facut din lut. Am preferat sa dorm pe acoperis. E mai racoare, seara vezi puzderia de stele pe cerul senin si dimineata esti martorul facerii lumii, in fiecare zi repetand acelasi ritual, ca atunci cand zeii au alcatuit universul.

Ar fi multe, multe de spus despre dogoni. Dar e un subiect despre care s-a scris mult si despre care se gasesc multe informatii pe net, pentru cei care vor sa afle mai multe. Despre religia lor, despre dansurile lor, despre arta lor deosebita.

—————————

Amma, creatorul universului , Oul primordial si piatra de sacrificiu. All in one.

Casa Hogonului, in Kani-Kombole

Moscheea din Ende

Biserica din Begnemato

Salutul Dogon, o varianta scurta, tinereasca  😀

Pana si in satele musulmane dansurile rituale continua, chiar mai des ca pe vremuri. Continua insa ca spectacol, pentru turisti dar si pentru copiii localnici. Poate si pentru cei mai in varsta, care rezoneaza inca la traditie, chiar daca se inchina acum la Allah. Am asistat la un astfel de spectacol in Ende.

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86