florenta

...now browsing by tag

Giovanni da Firenze

sâmbătă, mai 15th, 2010

(Florenta, Italia, aprilie 2010)

“Vreau sa fac multe, am planuri mari… O sa inchiriem o casa mare chiar in Santa Croce, o sa facem acolo un centru pentru promovarea Romaniei… Nu vreau nimic pentru mine din asta…Dar toate tarile au aici centre culturale, si tocmai noi, care suntem aici o gramada, sa nu avem…” Ionel, Giovanni, se entuziasmeaza pe masura ce vorbeste despre ce o sa faca, in bucataria hostelului lui dintr-o casa din secolul 16 de pe malul Arno-ului, chiar in centrul Florentei.

Acum 8 ani era inginer silvic la Vatra Dornei. Pusese la punct o afacere cu lemn, avea gatere, avea oameni. “Aveam bani destui, imi mergea bine…” A ajuns la Florenta ca turist. I-a placut. Asa de mult, ca nu s-a mai intors acasa. A lasat afacerile cu lemn si s-a decis sa intre in industria turismului. “Pe atunci nu erau asa de multe hoteluri si hosteluri. Si numarul de turisti tot crestea. Mi-am dat seama ca e loc mult, ca se pot face bani buni, si-mi placea… M-am indragostit de Florenta de cum am calcat aici…” A lucrat o perioada buna intr-un hotel, la receptie, sa prinda pulsul afacerii, sa inteleaga cum functioneaza treaba, de ce e nevoie, cum se ruleaza banii, unde sunt cheltuielile, in ce trebuie investit, cum se atrag clientii… sau cum se pierd… Pe atunci nu era asa usor sa lucrezi in Italia, iti trebuiau forme legale, era complicat sa le obtii, politia ii vana pe “clandestini”… Ionel invata din zbor italiana, dar politia era vigilenta. Era interogat din timp in timp, amenintat ca va fi trimis acasa… Asa ca si-a lasat barba si plete, asemeni vagabonzilor internationali care cutreiera fara scop, fara bani si fara acoperis orasele Europei, epigonii ale apusei generatii Flower Power, boemi cantand la chitara in piete si la gurile de metro, tolerati, lasati in pace… “Si asa n-am mai avut treaba cu politia, nu m-au mai intrebat de acte…”

E primavara, iarba cruda punctata cu galbenul papadiilor acopera dealurile Toscanei. Pomi infloriti sub un cer azuriu cu nori tiviti de lumina. In Piazzale Michelangelo, privind Domul, Arno cu podurile lui, statuia lui David inconjurata de oameni care se bucura de frumusetea locului si de viata, il inteleg pe Ionel. As putea ramane aici, mult timp…

Asadar Ionel s-a instalat la Florenta. In timp, si-a lichidat afacerile de acasa, si-a gasit parteneri aici si a inceput propria afacere in turism. Un hostel pe Via Ghibellina, apoi dupa ceva timp inca unul pe Via Volta dei Tintori, ambele intre Santa Croce si Palazzo Vecchio. “Deja in 2006 ne mergea bine, era plin de turisti si castigam mult, chiar daca rasareau tot mai multe hosteluri. Hoteluri nu se mai puteau face in centru, era dat deja numarul maxim de licente, centrul istoric e in patrimoniu UNESCO asa ca nu se mai poate construi nimic, nu poti nici da o gaura in fatada, nu poti aduce nici o modificare… Singura varianta era sa gasesti un apartament mare intr-o casa veche si sa il inchiriezi.”

In 2008 si 2009 n-a mai mers asa bine. Turisti veneau mai putini, cheltuiau mai putin, dar era si mai mare concurenta intre hosteluri. A fost o perioada cu mai putine incasari, dar asta le-a permis antreprenorilor sa faca planuri si sa se pregateasca pentru revneirea vremurilor bune. “Inainte de criza, turistul platea o gramada si nu facea mofturi la conditii. Acum insa are de unde alege, asa ca trebuie sa ne adaptam. Ne-am apucat de renovat. Casele astea vechi au un farmec aparte. Ai vazut – tavane de lemn, unele pictate, de sute de ani. Am gasit prin satele din jur si mobila veche, de la 1800, am cumparat-o si am adus-o in camere. Camerele mari, aerisite… Dar baia era comuna, una singura la 5 camere, incalzirea centrala era ineficienta, nu era aer conditionat… Am bagat bani, am renovat, am facut bai in fiecare camera… Una are si cada cu hidromasaj..Am pus un boiler puternic, am refacut instalatia. Am adus romani, direct din Romania, sa faca treaba. Au lucrat non stop, au lucrat bine si mai ieftin ca cei pe care ii gaseam aici” Treaba complicata cu renovarile, pentru ca proprietarii sunt reticenti la schimbarea apartamentelor vechi, dar si valoarea lor creste ulterior. “Numai asta de pe Via dei Tintori, acum e sigur peste 1 milion daca l-ar vinde”.

N-am vazut Criza la Florenta, de Pasti, la inceput de aprilie. Multi turisti, de toate natiile si culorile, familii, grupuri, cutreierand strazile si umpland la capacitate maxima unitatile de cazare. La Riverbank’s erau cazati americani, mexicani, nemti, brazilieni, pakistanezi, italieni din alte parti ale peninsulei. Dar pe culoare si mai ales la bucatarie cei mai prezenti erau chinezii. Cam jumatate din hostel era ocupat de chinezi. La Tourist House Santa Croce, unde am stat ultima noapte, situatia era la fel – jumatate erau chinezi. Ponderea lor a inceput sa creasca din 2008, a inflorit in 2009, pe cand criza bantuia prin Europa si numarul total al turistilor a scazut semnificativ, si continua sa creasca in 2010. Majoritatea tineri, in grupuri de 4-8 persoane, in ture scurte, de 10 zile – 2 saptamani, incercand sa vada cat mai mult din Italia sau cu ambitii mai mari, intr-un tur fulger al Europei de vest.
Chinezi multi in hosteluri deci, chinezi multi si pe strada, dar e un loc al Florentei unde chinezii au reusit sa domine, cel putin in acele prime zile de aprilie – sprijinit pe parapetul din Piazzale Michelangelo, ca multi altii,m-am bucurat de privelistea Florentei, cu Domul si campanelele, cu podurile peste Arno…La cativa zeci de metri, putin sub linia directa a privirii desfatate de culorile de pe Ponte Vecchio, grupuri mari de chinezi imbracati la costum se perinda galagios, cu mirese in mijlocul lor, in rochiile lor albe si cu buchete de flori in brate.

E un spectacol si un fenomen – din timp in timp, autocare in perechi se opresc la marginea pietei, nuntasi frumos imbracati coboara si se incoloneaza navigand rapid printre ceilalti turisti, pana la terasa de sub parapet, unde grupul anterior tocmai a terminat sesiunea de fotografie si se grabeste spre propriile autocare, facand loc noilor veniti. 3-4 mirese chinezoaice erau permanent prinse in tumultul sesiunilor foto, venind, plecand, pozand, cu alaiul dupa ele.
Am vazut si auzit despre chinezii care cuceresc economic Africa, acum vad chinezii cucerind turistic Europa.

Ionel e student. La 37 de ani, s-a inscris la facultatea de Administratie si Afaceri, la Bucuresti. La zi. S-a inscris impreuna cu sotia si in sesiune se concureaza – la o materie a fost el mai bun, la alta ea a luat 10 si el 9. Dar sotia are timp mai mult ca sa invete si asta e din start un avantaj. La cursuri nu ajung, desigur, asa ca in fiecare sesiune, cand stau amandoi la Bucuresti,trebuie sa o ia de la capat cu explicatiile – ca stau in Italia, ca n-au putut veni la cursuri si seminarii…
-“De ce o faci, Ionel ?”
-“Am o afacere si trebuie sa stiu sa o conduc. O pregatire in domeniu deschide si alte perspective. Vreau sa organizez lucrurile aici, sa pot sa reprezint Romania…”

Mergand spre Santa Croce, Ionel ma opreste in fata unui local cu kebab. “Vrei un kebab ?” N-am apucat sa ma dumiresc, sa ma gandesc daca vreau sau nu, ca Ionel si bate in geam viguros si-i face semn omului de la tejghea sa faca repede unul. “Hai ca e gratis. Turcu’ asta sta la mine, mi-e dator, macar atat sa-mi dea” Ionel zambeste. “Cand a venit, nu avea unde sa stea, nu avea bani, nu avea pe nimeni la Florenta. Nu puteam sa-l las pe drumuri. L-am luat la mine, aveam un pat la etaj, si l-am lasat acolo. Si acuma sta tot la mine, imi mai plateste cate ceva cand are de unde, imi mai da cate un kebab…”

La hostelul de pe Via Ghibellina nr.95, Tourist House Santa Croce, l-am intalnit pe Felix. Cand am ajuns eu Felix statea in bucatarie si se uita la filmulete pe net. Pe WiFi-ul gratis. Ionel il ia in primire
– “Ce faci, Felix ? Vezi ca ti-am facut patul sus, poti merge sa te culci cand vrei…”
Atat astepta Felix, a plecat repede la culcare, acuzand o grea oboseala.
-“Thanks, Giovanni ! You’re a good man”
Nu m-am lamurit nici aici ce se intampla si ridic din sprancene a intrebare. Imi explica Ionel, cu un aer conspirativ
– “Felix asta sta la mine de vreo luna. Vine de pe undeva din Germania, nu stiu ce face, ce lucreaza pe-acolo, nu mi-a zis niciodata. Dar aici nu cred ca face nimic… In cateva zile i s-au terminat banii. A venit si mi-a zis: ‘ Giovanni, nu mai am bani, nici sa iti dau pe cazare, nici macar sa mananc. Ce sa fac ?’ Zi si tu, ce era sa-i spun ? E baiat de treaba, cuminte, linistit. L-am lasat sa stea pe aici. Cand am pat liber in vreo camera, il bag acolo, cand nu, doarme pe canapea in bucatarie – de-aia e asa obosit. Din cand in cand ii mai dau si ceva bani sa-si ia de mancare. Noaptea asta turcu’ e plecat, asa ca Felix are unde sa doarma…”

In ultima noapte a sederii mele la Florenta, a doua zi de Pasti, am aplicat si eu tactica lui Felix. Nu reusisem sa gasesc nicaieri loc pentru noaptea asta. E drept ca m-am dumirit ca vreau la Florenta cu cateva zile inainte de a ajunge aici, deci n-am avut timp de planuri, si totusi sunt Pastile, iar orasul e plin de turisti, nu doar straini dar si italieni din alte orase. Nici la hostelurile lui Ionel nu mai era loc liber.
-“Ce sa fac ? Unde sa ma duc ? Sa plec in alt oras din zona ? Sa inghet in campingul de dincolo de Arno ?”
Mi-a gasit Ionel un loc, un pat deasupra bucatariei, unde am dormit dus, si gratis.

“Am incercat sa ajut oamenii, mai ales cand mi-au cerut-o. Cateodata am avut si de pierdut, pentru ca unii au abuzat de asta. Au fost cazuri cand am dat increderea mea, cheile si accesul la bani, si am fost inselat. Asa am angajat o fata, o romanca tanara, ajunsa aici, nu avea pe nimeni, am luat-o la receptie. Dupa 6 luni, cand eram plecat din oras, a luat toti banii adunati peste saptamana de la turisti si a fugit… Am ajutat si tigani, i-am trimis la spital cand aveau nevoie, ca nu ii primea daca nu ii ajutam… apoi veneau iarasi la mine, sa tot ceara… Ce sa fac, stiu ca nu poti face bine la toti si nu ti se intoarce cum te-ai astepta, si nevasta imi mai atrage atentia la asta, dar asa simt eu…”

“Imi dai votul tau, asa-i ?”
Ce vrea sa zica Ionel cu votul ? Nu m-am prins din prima zi, asa ca am ignorat interpelarea. El e un tip implicat. Implicat in afaceri, implicat in comunitatea romaneasca locala pe care vrea s-o organizeze, implicat si in politica (e vicepresedintele unui partid important, pe zona Toscana). Dar eu nu dau voturi politice. Reviewuri, da, dau. Le dau si fara sa mi se ceara. De fapt, “voturile” sunt recenziile. Ionel aduna reviews pe Hostel World, pentru ca Riverbank’s Hostel http://www.hostelworld.com/hosteldetails.php/Riverbank-s-Hostel/
e mai nou ca altele din zona si trebuie sa le ajunga din urma la renume, si pentru ca lucrarile de renovare din iarna i-au adus niste note mai slabe, de la turistii care trebuiau sa treaca prin santier ca sa ajunga la camere. I-am dat un review, dar l-am depunctat si eu, ca si altii, la un capitol: Fun !

-“Cum adica ? Ce nu e in regula ? De ce imi da lumea note mici la fun ? Eu incerc sa fie toate bune, sa aiba oamenii de toate: baie in camera, spatiu mult, mobila clasica, bucatarie sa isi gateasca, internet pe gratis…Si tot ma depuncteaza la Fun…”
Pai, zic eu, la facilitati stai bine, la atitudine punctezi serios, locatia e perfecta, dar intr-adevar, unde e Fun-ul ? Uite, stam aici in lounge, doar tu si cu mine, afara ploua, hotelul e plin de turisti din toata lumea si toti stau inchisi in camere si se uita la televizor. Asta e Fun ?? Ar trebui sa fie toti aici, in jurul mesei, pe canapea, sa joace o carte, un sah, sa bea o bere, sa citeasca, sa discute tot felul…

Am povestit despre ce se poate face, am mai zis si eu ce am mai vazut prin alte parti ca se practica, acolo unde am gasit si eu Fun in hosteluri. N-am umblat extensiv prin hosteluri in Europa, asa ca sunt si eu curios care sunt chestiile Fun care se pot face, poate stiti voi, sa-mi ziceti si mie si lui Ionel. De cand nu ne-am vazut, poate deja are bar in lounge. Sau a facut altceva… Cel putin, ultimele reviewuri vorbesc de petreceri cu vin si grappa 🙂 Sounds like fun.

Daca ajungeti in Florenta , vreti sa stati in centru in locatii cu caracter si vreti sa-l intalniti pe Ionel, sa aflati mai multe lucruri despre viata si afacerile unui roman in Italia, despre organizarea (sau dezorganizarea) comunitatii romanesti, despre cum sa iti faci, sa pastrezi si sa cresti un hostel in Florenta, e simplu:
Sava Ionel
tel. +39 3489771630
email ionelbosi@yahoo.it
Tourist House Santa Croce, via Ghibelina 95 (http://www.hostelworld.com/hosteldetails.php/Tourist-House-Santa-Croce/ )
Riverbank’s Hostel, via Volta Dei Tintori 1 http://www.hostelworld.com/hosteldetails.php/Riverbank-s-Hostel/

Ionel are votul meu.

***

Camerele din Riverbank’s – aici am stat, cele cu tavan pictat si mobila din sec XIX erau ocupate

Bucataria la Tourist House Santa Croce:

****
Cand ma gandesc la locurile de care am prins drag in Florenta, imi vine in minte povarnisul pavat care urca din strada spre Palazzo Pitti. E un fel de piata, dar mai mult un fel de parc, fara iarba, fara copaci, fara banci, dar un loc de tras sufletul dupa plimbarea printre atatea palate si biserici, un loc unde te poti aseza sau intinde, citi o carte, lua o gustare sau doar privind lumea din jurul tau, turisti si mai ales italieni. E atat de natural sa te asezi pe jos, printre grupuri care discuta, copii care alearga dupa porumbei, turisti studiind hartile intinse pe caldaram langa ei. E un loc unde simt un placut sentiment de comuniune cu toti cei din jurul meu, unde toti sunt relaxati, voiosi, unde nu e loc de stres, durere, suparari.