O lume mare

(Muntii Alantika, tribul Koma, Camerun si Nigeria – decembrie 2011)

( Acest articol e parte dintr-un serial – Episodul 1 si Episodul 2 )

Sub acoperis, deasupra rogojinilor unde familia se inghesuie sa doarma, agatate in piroane mari, ruginite, stau craniile. Le acopera pojghita neagra, lucioasa, a fumului depus luni si ani la rand de focul care arde necontenit in mijlocul colibei scunde, rotunde. Fumul nu are pe unde sa iasa, pentru ca acoperisul nu are gauri, asa ca se strecoara incet prin paiele care acopera coliba, dupa ce a impregnat toate lucrurile, o parte filtrat prin plamanii celor care asa traiesc de mii de ani.

Craniile astea  sunt semnul de glorie al fiecarei familii, sunt stranse timp de generatii, simbol al averii, simbol al continuitatii, pentru ca fiecare craniu inseamna o casatorie. Ele sunt craniile boilor sacrificati ritual de tribul Koma, urmand o traditie care se pierde in negura timpului.

Atunci cand baiatul, dupa ce a trecut probele initierii, isi gaseste o fata, o ia de la parintii ei in schimbul unei promisiuni: perechea va lucra din greu, pentru a strange avutia necesara cumpararii unui vitel. Il vor creste impreuna, il vor face mare, iar apoi il vor sacrifica intr-o sarbatoare la care ia parte tot neamul familiilor parintilor lor. Abia atunci, la aceasta mare sarbatoare a reunirii familiei largite, tinerii sunt socotiti vrednici si reuniunea lor este pe veci certificata.

La aceasta Sarbatoare a Boului se bea multa bere traditionala din mei, se petrece si se mananca asa cum nu se mai mananca niciodata. Fiecare parte a boului revine, dupa traditie, unui membru al celor doua familii, si o mare parte revine comunitatii largite, pentru ca toti sa se bucure de aceasta zi.

In satele mici de pe munte, care rareori numara mai mult de 8 familii, ciclurile vietii comunitatii Koma se numarau in Sarbatori ale Boului. Schimbarea generatiilor era consfintita de acest ritm, care dadea un sens perioadei tineretii oamenilor Koma. Dupa copilarie, la 13-15 ani urma intierea, apoi casatoria, truda pentru cresterea copiilor si pentru cumpararea si cresterea boului, apoi venea rasplata destoiniciei prin sacrificarea boului si, pentru cei norocosi, bucuria de a isi vedea copiii deveniti adulti, cu coliba si cu boul lor, si cu inca o sarbatoare, care marca incununarea unei vieti cu sens pentru comunitate. Cand speranta de viata medie nu depaseste 40 de ani, a trai doua cicluri complete ale ritualului boului era o minunata realizare. Semnul unei vieti implinite.

Dar o data cu tricourile care sa le acopere goliciunea, o data cu misionarii veniti din campie cu biblia sau coranul in mana, si cu o data cu banii, au venit si semnele indoielii. Si oamenii Koma, dupa mii de ani, s-au intrebat: chiar are SENS Sarbatoarea Boului ? Ani lungi, cei mai buni ani ai tineretii tale, cand esti sanatos si in putere, ii sacrifici ca sa cresti o vita, mancand doar mei si porumb, luand de la gura copiilor tai si trudind cu disperare ca sa ingrasi un animal, pe care intr-o singura zi de delir bahic il dai tuturor, si singurul lucru care iti ramane tie e un craniu pe care il agati in grinda, sa se afume si sa-ti aduca aminte de toata truda asta.

Craniile vechi, ale boilor falnici, se afuma sub grinzi, si parintii de azi, tot mai multi dintre ei, accepta sa dea binecuvantarea copiilor lor si pentru o biata capra, crescuta singura cu te-miri-ce printre maracini.

Pana mai ieri, viata era simpla si sensurile clare. Acum, dupa ce au venit aici in creierii muntilor tot felul de oameni, vorbind despre o lume mai buna, despre ce bine e sa ai tot felul de lucruri si ce bine e sa ai bani, vorbind despre salvarea prin credinta intr-un zeu nou si o alta lume plina de fericire dupa moarte, oamenii Koma isi transforma identitatea.

Pe vremuri, in evul nostru mediu, criminalii erau prinsi de 4 cai, si rupti in bucati cand animalele erau biciuite in 4 directii diferite. Asa ii simt pe Koma acum. Sarbatoarea Boului a disparut aproape de tot. Au trecut ani de cand s-a facut ultima initiere rituala a baietilor si unele fete nu-si mai zmulg incisivii superiori, ceea ce pana de curand era o conditie obligatorie ca sa poti fi luata de sotie. Doar batranii sefi mai opresc femeile de la a se imbraca, dar nici ei nu mai pot face fata misionarilor care le-au spus deja tuturor ca a umbla despuiat e un pacat. In multe sate din vaile muntilor raman colibe goale, care se prabusesc roase de ploi, pentru ca oamenii care le locuiau au plecat in vale, la campie, unde pamantul e mai roditor si civilizatia, cu toate binefacerile ei, mai aproape. In colibe raman de izbeliste craniile boilor, de pe care apa infiltrata prin acoperisul spart spala stratul de fum. Craniile boilor sacrificati de tati, bunici, stramosi, din generatie in generatie.

Satenii stau frumos la poze in satele Koma din munti. Pentru o cutie de chibrituri, se aseaza cum vrei tu, sa bata lumina bine. Pentru o punga de sare si un sapun, se aduna dimineata la o poza de grup, si fetele isi dau cu sfiala jos tricoul, ca poza sa fie autentica, pentru ca, se stie, nu ? – femeile Koma umbla imbracate doar cu un manunchi de frunze in fata si unul in spate.

Am plecat in muntii Alantika ca un voyeur, insetat sa VAD o lume primitiva pe cale de disparitie, sa o fotografiez si sa experimentez cum e sa traiesti cu oamenii pentru care inca banii nu au valoare si care inca umbla acoperiti doar cu frunze. O lume care in cativa ani va disparea cu totul. Imi pare bine ca am ajuns acolo, dar nu am un mare respect pentru motivele pentru care m-am dus. Nici pentru aparatul foto, la vederea caruia deveneau atenti, isi indreptau spatele si isi fixau privirea pe un punct fix. Am profitat de ei, cerandu-le sa imi spuna povesti, sa imi poarte de grija si sa imi stea la poze, si ei au profitat de mine – asa cum stiu ei, luandu-mi cutiile de chibrituri, sapunurile si sarea. Am contribuit la transformarea lor, la procesul inexorabil al civilizarii, si la micile inselatorii care vin o data cu asta, prin invatarea ca lumea e un teatru, si daca joci asa cum ti se cere, vei fi rasplatit.

Probabil turistii de peste 3 ani vor plati direct in bani, la pret fix si la bucata, pentru o rogojina in coliba si pentru o poza cu sanii goi al unei matroane Koma. Oamenii muntilor Alantika se vor integra cu ceilalti cetateni ai Camerunului sau Nigeriei, vor merge la vot, la biserica, la scoala, vor avea asistenta medicala si vor trai mai mult, se vor imbraca si vor invata sa foloseasca rasnite pentru faina si sa faca hornuri prin care sa iasa fumul din case.

Koma evolueaza. Si pentru ei, “preistoria” e deja istorie.

 

 

Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86