(Mauritania, decembrie 2008) (Acest post e ultimul episod dintr-o serie, inceputul e AICI )

Am stiut de atunci ca acele zile sunt un punct de cotitura pentru mine, pentru modul in care ma raportez la calatorie si la lumea prin care pana acum am alergat prea grabit, incercand sa bifez locuri, clisee si aventuri. Eram abia la inceputul sederii in Mauritania, pe care inainte o privisem doar ca un spatiu de tranzit, un desert care trebuie traversat, din Maroc inspre fluviul Niger. Am stat doar 10 zile in Mauritania, tinandu-ma de planul initial si gonind, atat cat permite ritmul Africii, pana in Mali, pana la Djenne, Mopti si Pays Dogon. Am inteles deja atunci ca am stat prea putin ca sa inteleg vreuna din tari. Am prins insa gustul Africii, gust de culoarea, caldura, naturaletea si complexitatea ei. In Africa, atat de putin cat am vazut pana acum, viata e mai intensa si mai radicala ca in orice parte a lumii in care am fost.

Scopul meu in Mauritania a fost sa fac niste poze la desert, in drum spre Mali. Nu mi-au iesit cine stie ce poze, in orice caz nu la nivelul la care as fi vrut. Dar asta n-a mai contat. Dupa ce m-am intors acasa, dupa cateva luni abia, rumegand experientele traite, lucrurile vazute, auzite si gandite acolo, mi-am dat seama ca am stat mult prea putin in aceasta tara. Multi spun ca in Mauritania nu ai de ce sa te opresti, ca e doar un desert plicticos punctat cu parcimonie de cateva orase searbede si mizere. Daca privesti tara doar prin geamul masinii, cam atata vezi. Dar Mauritania e plina de invataminte, pe cat e de plina de probleme, e un tablou pe care se detaseaza aspecte tipologice ale intregii Africi de vest, in care oamenii adunati din toata regiunea isi spun povestea, durerea si uneori speranta, unde peisajul monoton iti permite sa te concentrezi asupra povestii Omului, nu asupra Locului.

Raman credincios cronologiei si nu anticipez povestile zilelor urmatoare. Vor fi spuse, sper, la timpul lor. Episodul calatoriei cu trenu mi-a dat insa prilejul si timpul sa imi analizez primele impresii ale intalnirii cu Mauritania si cu Africa adevarata ( pentru ca sunt de acord cu africanii insisi, Marocul e o tara fascinanta dar Africa incepe mai la sud).

Am vazut desert si inainte, pe alte meleaguri, iar in zilele urmatoare am avut timp sa vad Sahara in diversele ei forme, dar desertul simtit in acea noapte de calatorie in tren m-a marcat.

Desertul e o fiara fascinanta, care te arde ziua, te ingheata noaptea, te umple de praf, te usuca si te omoara cu usurinta, daca esti nechibzuit. Cred ca e singurul mediu in care nu poti rezista singur o saptamana, calatorind in inima lui. Poti urca munti inalti, poti strabate jungla deasa, poti chiar sa ajungi la poli prin propriile forte, dar Desertul e mai puternic ca toate.

Privind cerul plin de stele, cu un ochi inpaienjenit de praf, dardaind de frig si zmucit de impulsurile violente ale trenului, am avut prilejul sa meditez la ce am vazut pana acum in Mauritania. Eram abia la inceputul calatoriei, dar deja se adunasera multe intamplari si povesti, multe lucruri vazute si auzite, pe care voi continua sa le aprofundez in urmatoarea saptamana, ramanand totusi departe de a putea spune ca le-am inteles.

De ce are nevoie tara asta ? Minereu de fier de buna calitate are in desert, petrol au descoperit recent in mare- “Dar ni-l vor lua tot strainii, noi nu vom vedea nimic de acolo”, asa mi-a spus un maur in Nouakchott, emblematic pentru ce cred oamenii ca se intampla cu bogatiile tarii. Coasta maura e una din cele mai productive zone piscicole din lume, dar flota maura e aproape inexistenta, formata in majoritatea ei din barci ale pescarilor senegalezi. Maurii insisi nu inteleg marea si raman orientati spre desert. Daca pescarii localnici trebuie sa respecte restrictii drastice privind locurile de pescuit, speciile si dimensiunea capturilor, vasele straine au primit concesiuni si drepturi largi. Vasele cele mai mari, spun localnicii, sunt cele chineze, care aduna TOT, dragand fundul marii si adunand orice misca in imense plase cu ochiuri fine, captura fiind transformata in bioetanol. Asa spun oamenii din port, dar nici un oficial nu va recunoaste o asemenea grozavie.
Civilizatia moderna se infiltreaza insidioasa si bulversanta pentru maurul ancorat in desert si in cutumele tribale. Sclavia inca e practicata. Practici ancestrale obliga multe fete sa devina obeze la 12 ani, chinuite ani de zile pentru a deveni dezirabile pentru maritis. Pentru vasta majoritate a populatiei singurele alternative sunt pastoritul, cresterea curmalelor si inrolarea in armata sau jandarmerie, ambele etichetate de populate ca si corupte si nocive, singurele reusite ale fiecareia fiind loviturile de stat si extorcarea de mita la toate posturile de control (puzderie, mai ales in sudul tarii, in brusa, unde calatoria pe distanta lunga e un chin din cauza opririlor dese si a controalelor inutile finalizate cu cereri de bani).

Politicienii corupti sunt ocupati cu loviturile de stat (ca cea din august 2008, cu cateva luni inainte sa ajung acolo), cu rafuielile tribale si cu vanzarea materiilor prime spre tarile care le pot prelucra. Al Qaeda du Maghreb, initial infiltrata din Algeria, opereaza mai ales in nord, atacand posturile si convoaiele militare, cu destul succes (cu cateva luni inainte sa ajung acolo, 12 soldati au fost prinsi intr-o ambuscada si decapitati). Radicalismul islamic si-a gasit adepti si in orase, asa cum aveam sa aflu in Nouakchott, cand s-a pus problema convertirii mele cu forta (am scapat usor, pentru ca promotorul ideii nu a fost sustinut de cei din jur) .

Organizatii mondiale finanteaza aici programe diverse, in special in sfera sociala – aspecte cu mare rezonanta in Occident, precum Drepturile Femeii, Drepturile Copiilor. Aceste nobile initiative sunt finantate, dar implementarea lor e lasata fara consultanta competenta, in mana autoritatilor si organizatiilor locale, care in multe cazuri au bune intentii, dar nu au pricepere si produc mai mult rau si haos actionand pripit si naiv. Am povestit cu Madame J. in Nouadhibou despre asta (doamna merita cu prisosinta un post separat asa ca nu dezvalui aici prea multe). “Sunt primitivi, primitivi, nestiutori si naivi, ca niste copii” – cam asta spunea ea despre mauri in general si despre administratia locala, in special.

Dar problemele cele mai grele nu par sa intereseza pe nimeni. E o lipsa crasa de educatie la toate nivelele, o lipsa de alternativa lucrativa pentru cei care traiesc in desert dar si pentru cei care se inghesuie in orase. Pe de o parte sunt lipsuri, pe de o parte mai e ceva ce se gaseste din abundenta si din ce in ce mai mult pe zi ce trece – multimi de africani din sud, din toata Africa de vest, in special din Mali, Guineea, si mai ales Senegal, se inghesuie in cele 2 orase mai rasarite de pe coasta, facand orice pentru a-si duce viata mizera de la o zi la alta, incercand sa ajunga mai inspre nord, cat mai inspre nord, pana poate poate vor atinge Edenul, tarmurile Europei… De astia multi nu are nimeni grija, nu ii numara nimeni si nu le da nimeni nimic. Multi nici nu au acte. Unii ajung sa traiasca o viata de sclav, lucrand orice, oricand, fara cracnire, pentru un patron care are asupra lor drepturi totale. Multi sunt traficanti. Am avut ocazia sa discut cu un traficant de cocaina, in Nouakchott. Era mandru si mi se lauda, pentru ca el e unul din cei care a reusit. A reusit, desigur – sa aiba ce manca.

Am auzit si alte povesti. Dar m-am grabit sa plec mai departe, asa ca am inteles putin, probabil mi-am facut multe pareri preconcepute, probabil si in randurile de mai sus am fost nedrept cu maurii si cu administratia lor.  La critica toti suntem buni, dar multe lucruri bune merita sa fie subliniate –  in Mauritania am gasit ospitalitate si caldura, am fost primit bine si am fost ajutat. Traditiile bine pastrate, desi sunt uneori o piatra grea de tarat in drumul spre progres, sunt si o importanta atractie pentru turisti. Peisajele fascinante ale desertului, oazele, relieful spectaculos al platourilor Adrar si Tagant,  multimile de pasari pe coasta la Banc d’Arguin si orasele, asa ciudate cum sunt ele, toate sunt motive pentru a merge acolo, a le trai si a le vedea.

Mauritania poate avea un viitor stabil asigurat, cu resursele pe care le are, alaturi  de cateva ingrediente bine puse in practica – sistem sanatos de educatie care sa ajunga peste tot, reducerea coruptiei aparatului oficial, securitate in zonele de infiltrare ale bandelor radicale (in nord la frontiera cu Algeria si in sud-est, la frontiera cu Mali), consultanta in situ, competenta, din partea organizatiilor occidentale si programe de asistenta macar, daca nu de integrare, a populatiei masive de negri.

Mauritania, tara unde “nu este altceva decat nisip” in opinia unora, ramane pentru mine un moment de cotitura pentru modul in care vad calatoria mea prin lume. Atunci am inceput sa ma gandesc serios la “rosturile bune” ale calatoriei – “The Good Reasons”. Am simtit ca am facut un prim pas. Inca incerc sa deslusesc poteca.

Lasam deocamdata Mauritania si trecem pe alte meleaguri.  Si pentru ca pentru noi toti Mauritania e asociata cu dunele nesfarsite de nisip, inchei cu niste poze din zona Chinguetti. Marele desert, iata-l: