(Venezuela, Tucupita si delta fluviului Orinocco, iunie 2009)

Luiz e un maestru al cutitului si un virtuoz al macetei. Pe tot Cano Manamo nimeni nu stie canalele, cotloanele si desisurile mai bine ca Luiz. La carma lanchei, barca lui, Luiz e neintrecut, stie ca nimeni altul sa ocoleasca desisurile de mora si sa iasa din cele mai inguste si mai perfide fundaturi. Stie toate salasurile de indieni si toti cei din tribul Warao il primesc cu bucurie. In mlastina adanca Luiz gaseste cu siguranta cel mai bun drum, dansand pe crengile putrede ca pe un pod deasupra noroaielor si taindu-si calea cu maceta.
Luiz e un „Pirata”, in Delta Orinocco-ului.

******

Era inceput de sezon ploios si Tucupita, capitala deltei, se cocea ca o clatita in ulei, sub dogoarea soarelui de iunie. Aerul fierbinte, dens si umed se lipea de mine, imi urca vascos prin nari. In Plaza Bolivar, in miezul zilei, cu rucsacul langa mine, il asteptam pe Luiz. Tocmai coborasem din masina de ocazie care m-a adus de la Ciudad Bolivar.
– Ola ! Soy Luiz !

A aparut de nicaieri in fata mea. O aratare izvorata din westernurile cu banditi mexicani mi-a intins o mana paroasa, noduroasa.

Aha, el era Luiz, tuciuriu, cu ochii negri incrancenati, privind in ai mei de sub sprancenele stufoase, cu o cicatrice la tampla coborand pe langa ochiul stang, mustata pe oala, neras de cateva zile. Purta un tricou murdar si rupt si o sapca de o culoare incerta, cu cozorocul desirat.
Ochii lui au vazut descumpanirea din ai mei si bagand de seama ca au trecut cateva secunde fara ca mana mea sa o intampine pe a lui, o strafulgerare de inspiratie i-a transformat buzele intr-un ranjet stramb, care a lasat sa se vada lipsa incisivilor si restul dintilor, galbeni si strambi. Ar fi trebuit sa fie un zambet, dar ochii lui nu au zambit.

– So, Luiz, you will be my guide, right ? L-am intrebat incercand sa fiu calm, miscandu-mi mana dreapta spre a lui, care a ramas intinsa, cu degetele noduroase frematand, gata sa stranga, cu fibrele muschilor antebratului tresaltand, sub pielea bronzata si parul negru.
– No hablo ingles ! mi-a latrat Luiz in fata, scuipand cuvintele unul cate unul, sacadat, din adancul plamanilor, ca pe gloantele unui Colt, ca si cand ar vrea sa scape de ele. Ochii i-au ramas la fel de pironiti, ranjetul era tot acolo, mana intinsa astepta, astepta si toata piata centrala a Tucupitei, pustie,  zdrobita de caldura, astepta sa reactionez si sa ma dumiresc cum am ajuns in acest univers paralel si sa negociez cu mine insumi daca pun piciorul pe planeta asta noua sau caut gaura de vierme spre casa. Imi joaca mintea feste, de la caldura, sau Luiz are sombrero si cartusiera de-a curmezisul pieptului, si in fundal prin piata se rostogolesc gheme de scaieti si se aud ritmurile lui Morricone ?

Am intrebat anume in engleza. Negociasem un super-deal cu Carlos in Ciudat Bolivar. Carlos are o agentie obscura si aranjeaza turistilor aventuri de 3 zile in delta Orinocco-ului. Numai ca eu nu mai aveam 3 zile disponibile, doar 2 jumate, deci am facut o intelegere speciala, care cuprinde 2 zile in delta si o jumatate de zi si o noapte in frumosul „ciudad” unde nu vine nimeni si unde nu se intampla nimic. Urma sa ma intalnesc cu un ghid destoinic, care se cheama Luiz, care stie bine engleza si care ma va conduce la hotelul dinainte aranjat, apoi imi va arata orasul si-mi va da de mancare, iar maine, dis de dimineata, vom pleca pe ape, in aventura. Ah Carlos, snapane, ce ti-as face daca ai fi aici ! Dar Carlos nu e aici, aici e Luiz, care nu stie engleza, dar sta cu mana intinsa ranjind, asteptand ca gringo sa se dezmeticeasca.

Mi-am adunat cele 5 cuvinte pe care le-am prins in spaniola, i-am strans mana (nu, el mi-a strans-o de fapt) si i-am propus sa megem la hotel, gandind ca o data asigurat cu cazarea o sa lamuresc si restul aspectelor intr-un fel sau altul. Am luat un taxi, pentru ca es muy lejos, adica e departe. Dubios, de ce ar fi hotelul departe de centru ? Am oprit sa il luam si pe Ramon, amigo al lui Luiz, o matahala musculoasa, ras in cap, cu mustata subtire si priviri viclene, cu un maieu alb si un lant de aur cu cruce la gat. Cica Ramon stia engleza si asta ne va fi de folos.
– Ola, my name is Ramon ! Atata engleza stia Ramon, mai mult de atat n-am obtinut decat maraituri si opinteli.

Ne-am departat de centru, ruland de-a lungul unor stradute pustii, cu case mici, cu garduri inalte din beton. Am oprit, Ramon mi-a si insfacat rucsacul, Luiz a deschis o poarta mica de metal si mi-a cerut ferm sa intru. Pai, Luiz, Ramon, asta nu e hotel ! Nu, nu e hotel, e casa lui Luiz, au consimtit amandoi. Hai, intra ! Am inghitit in sec. Great, si soferul de taxi, care prea repede a aparut din senin in piata, era in cardasie cu baietii, fara indoiala. Waai, prost am fost ! Cum am putut sa ma las rapit..?. Ce sa fac acum, ma flancheaza toti 3 atent, nu e nimeni altcineva pe strada, m-am bagat, voi juca pana la capat.

Casa lui Luiz avea un hol lung, din beton, cu pereti igrasiosi scorojiti, varuiti cu alb, 2 camere mici si o curte de 3 pe 3 metri in spate, in care era intins un hamac, deasupra unor balti pline de gunoaie. Mi cuarto, camera mea, era o vagauna minuscula, incinsa, fara ferestre, cu pat inalt si un ventilator decrepit in care cablul de alimentare era lipit cu banda adeziva. Un bec gol se balanganea legat de un fir din tavan, dand o lumina chioara. Usa, din metal solid, avea zavor culisant, pe dinauntru, dar si pe dinafara ! Ca in orice hotel, am fost curios unde e baia si ce conditii imi ofera. Luiz mi-a aratat o usa din placaj vopsit, mancata de putregai si mucegai asa incat de la dusumeaua de ciment pana la inaltimea genunchiului era doar franjuri. Lucru folositor, pentru ca poti verifica usor daca e ocupat inauntru, dar pe cand Luiz s-a aplecat sa verifice, usa precara s-a dat de perete si dinauntru, intr-un val de abur, a tasnit un demon mic, negru, pletos si scofalcit infasurat in prosop, a lipait pe langa noi si s-a pierdut undeva, nu stiu unde, ca doar toata casa o cuprinzi intr-o privire (nu, nu era nevasta lui Luiz, nu mi-as permite sa caracterizez asa o doamna 🙂 )

– Nu, Luiz, nu vreau sa fac  dus, nu vreau nici sa-mi dea nevasta ta de mancare, vreau sa il sunam, chiar acum, pe Carlos ! Am inteles de mai devreme ca Luiz nu are telefon, iar al meu nu voia sa prinda o conexiune cu Carlos, imi zicea ca numarul nu exista desi stiam sigur ca e bun. Cica de la retea, se intampla.

Luiz era consternat. S-a repezit in cealalta camera si mi-a adus un caiet umflat de umezeala, un caiet de scoala, cu patratele, pe care mai multi oameni au scris, in 2005, in 2006, ba chiar sunt cateva poze spalacite lipite. Mire ! Mire aqui ! In ingles ! Uita-te aici, cineva a scris in engleza, a spus despre Luiz ca e un om exceptional, ca e un ghid bun, o gazda primitoare si pe deasupra e si ieftin. Luiz ma privea cu ochi mari, descumpanit, trist. Ramon se uita in pamant si tacea. In caiet, pagina cu pagina, diversi indivizi spuneau aceeasi poveste, in engleza, franceza, spaniola, Mire ! Japones ! – Luiz e un ghid destoinic, stie locurile, gateste bine, e si ieftin…

M-am uitat la Luiz. Ranjetul i-a pierit demult, ochii care inainte scaparau erau acum tristi, foarte tristi. Shit, iar am fost prost. Nu am spus oare ca vreau sa caut, sa inteleg, sa simt adevarata viata a oamenilor in locurile unde merg, nu din postura de turist cu bani in hoteluri, in restaurante si in tururi organizate, ci in casele lor, vorbind cu ei, stand cu ei… Si cand Luiz m-a adus acasa, mi-a dat un pat si mi-a oferit de mancare, eu m-am gandit ca ma inseala, ca totul e o smecherie, ca el e un impostor.
– Hai in centru ! mi-a spus Luiz in sfarsit. „Gasim un telefon si il sunam pe Carlos.”

Luiz o fi vrut sa faca economie, sau poate asa a inteles el instructiunile, dar cel care m-a inselat e Carlos si cu el trebuie sa lamuresc situatia. Cu el am negociat, lui i-am platit, si am platit pentru ghid care stie engleza, o noapte in hotel, toate mesele incluse, inclusiv cele de azi, plus un tur al Tucupitei. M-am bucurat eu ca am iesit super ieftin, n-am stiut insa ce imi ofera acest chilipir.

In Venezuela, mai ales in barrios, in cartierele sarace, multi nu au telefon mobil. Pentru a suna apeleaza la mici comercianti specializati, care tin tarabe cu nimicuri, dulciuri, tigari si cateva telefoane jumulite, cate unul pentru fiecare retea. Pe Paseo Manamo, de-a lungul fluviului in centrul Tucupitei mai multe mici tarabe se insirau sub umbrele mari de soare. Am platit eu convorbirea, l-am asigurat de asta pe Luiz, apoi l-am certat pe Carlos.
Nu, nu, nici o problema, totul e o mare neintelegere ! Asta imi zicea Carlos de la celalalt capat. Luiz ma va duce chiar acum la hotel si imi va da de mancare. Sau imi va da de mancare si ma va duce la hotel, in orice ordine vreau eu. Si am zis ghid care sa stie engleza, Carlos ! Luiz nu stie o boaba ! Da, sigur, se rezolva, se face !! Maine dimineata, un ghid adevarat, care stie bine engleza, te va duce in delta ! Apoi il dau pe Luiz la telefon si mi-e mila de el cand il vad cum se schimonoseste si baiguie ceva ce in limba noastra ar veni Aaa…Dar…Pai…Aaaa…Bine, bine, fac cum zici tu.

Am ales comida pentru ca simteam mai acut foamea decat oboseala, asa ca Luiz m-a dus la o terasa, m-a aseazat la masa, m-a intreabat daca vreau pollo (pui), dar daca m-a lasat sa aleg, am luat „carne” (vita), mi-a pus in fata o portie imensa si s-a asezat langa mie, privindu-ma cum infulec.
– Tu nu mananci, Luiz ?
– Nu, eu mananc acasa.
Am inteles, am vazut cat a platit si echivalentul a 7 dolari sunt bani seriosi pentru el. Dar Venezuela nu e ca India. Aici lucrurile costa. I-am dau bani sa ia beri pentru amandoi, berile sunt din partea mea, macar atat.
Am gasit intr-un sfarsit si un hotel, bomba dar cu aer conditionat. Fata de infernul de pe strazi, inauntru era o placere sa stai, cel putin primele 5 minute, pana cand am realizat paianjenii care fugeau pe tavanul igrasios, condensul care aluneca pe peretii vopsiti de sus pana jos in vopsea de ulei de un albastru intens, dusul care era doar o teava infipta in perete, fara duza si posibilitatea de a regla temperatura apei.

Luiz mi-a promis ca vine seara sa ma scoata in oras la cina si sa-mi mai arate niste chestii. Am facut un dus si am tras un pui de somn, a venit seara si l-am asteptat pe Luiz. In zadar, asa ca dupa un timp am pornit sa caut un “om de bine” dispus sa imi imprumute telefonul lui, sa-l sun pe Carlos, sa-i spun ca am fost abandonat de ghid. Am sunat-o si pe nevasta lui Carlos, acasa, pentru ca pe mobil nu raspundea. Ei, asta e, sunt un gringo agitat. Am dat de Carlos pana la urma si omul m-a asigurat ca totul e in regula, ca maine Luiz se va prezenta la mine, cu ghid cu tot, si vom pleca in Delta.

Asa a fost, a doua zi inainte de 7 m-au trezit batai in usa. Am plecat in delta si am petrecut 2 zile minunate cu Luiz si cu Gonzalo. Gonzalo, „ghidul”, un pensionar alcoolic, fost traducator, nu stia nimic despre delta. Luiz insa le stia pe toate si mi-am dat seama ca il pot intelege pe Luiz direct, fara translator. Gonzalo a fost si el un tip super, am povestit mult cu el despre viata in Venezuela, despre Chavez, preturi, traficul de droguri si criminalitate, despre vremurile de altadata, prezentul complicat si viitorul tulbure. Dar Luiz a fost cel care imi va ramane in minte, probabil pentru totdeauna.

Sub invelisul excesiv de brutal, necizelat, agresiv in aparenta, se ascundea o inima mare. Am descoperit un om de o mare caldura sufleteasca, un om bun, modest, dornic sa isi faca treaba bine, sperand sa fie apreciat. Stiu ca n-am fost in stare atunci sa-l rasplatesc cum se cuvine, ca nu i-am laudat stradania in masura in care o merita. Sufletul lui Luiz nu a reusit sa castige negocierea cu invelisul de bandit, cu vocea latrata, cu miscarile sacadate si brutale. Nici sa invete o boaba de engleza, desi face pe ghidul de ocazie de ani buni.

Daca veti merge in Delta Orinocco-ului, vi-l recomand pe Luiz. Cand nu e pe canale, e in Plaza Bolivar din Tucupita, sau lipaie descult, cu pantalonii suflecati, pe Paseo Manamo, de-a lungul fluviului. Sau si mai bine dati de el prin Carlos, pe care il gasiti in terminalul de autobuze din Ciudad Bolivar. Caut cartea lui de vizita, sper ca o mai am, si va dau si adresa lui de mail si telefonul.

Luiz e pirat, adica Pirata, asta insemnand ca nu e ghid autorizat, el lucreaza “la negru”, cum poate, cu cine poate. E folosit de agenti doar in situatii exceptionale, pentru ca pentru agenti e mai sigur si mai rentabil sa se trimita grupurile prin filierele clasice, piratii insa iti ofera un alt tip de experienta, mai personala, mai naturala, chiar daca pare, si chiar este, o improvizatie.

Am incercat sa ma lamuresc ce s-a intamplat in acea seara la Tucupita, de ce si-a calcat Luiz promisiunea de a veni sa ma scoata in oras. Am aflat de la Gonzalo. Luiz nu a venit din doua motive – de teama si de rusine, de teama ca nu ma poate intelege si nu se poate face inteles (desi cele 5, hai 6, cuvinte pe care le stiu in spaniola mi-au permis sa ma descurc peste tot fara mari impedimente) si de rusine ca nu a rezolvat ce ma asteptam eu sa rezolve, adica ghid care stie engleza. Pana seara tarziu, Luiz l-a cautat pe Gonzalo, l-a cautat acasa, l-a cautat in carciumi, l-a cautat la prieteni de pahar, pana cand l-a gasit la Francisco, l-a gasit obosit, pentru ca tocmai terminasera 2 sticle de rom alb Gaban. Fara traducator, Luiz a preferat sa nu vina la turistul ciudat si neincrezator. Dintre noi, eu am fost salbaticul, chiar daca Luiz e pe sfert indian Warao.

Daca veti ajunge acolo, va trebui sa-l puteti recunoaste.
Deci, Luiz salvand lancha inpotmolita intr-un canal infundat (a insistat sa ma duca intr-un canal foarte ingust si putin adanc, „sa vad cum e”):

Luiz manuind maceta. Aici taia un varf de palmito, pentru a-mi oferi miezul fraged, care e comestibil (dar cam fad)

Luiz manuind cutitul, aici curata un piranha, pentru cina pe care tot el a preparat-o

Daca tot v-am provocat, iata de ce merita sa mergeti sa-l cunoasteti pe Luiz:

Partea buna a culcatului devreme e ca te trezesti o data cu zorile si ai parte de peisaje de-astea, direct din hamac:

Iar pe canale vezi mereu asta:

…si locuinte pe piloni ale indienilor Warao, adica Palafitos:

… unde te intalnesti cu micuti indieni ca ea…

Din canale pescuiesti piranha (tot Luiz il tine pentru poza):

Si daca te plimbi prin jungla, ai grija unde calci, pentru ca risti sa dai de fratii baiatului de mai jos: