(Camerun, decembrie 2011)

C’est dur – C’est dur en Europe
L’Europe, c’est difficile
….
Mes amis, l’Europe n’est pas le paradis ,
les nbenguetaires nous font rêver
mais ils ne disent pas la vérité

Din Franta, unde e stabilit de mult timp, Sergeo Polo le spune conationalilor sai camerunezi sa stea acasa in Africa. Pe ritmuri Makossa. Le spune sa lase prostiile cu venitul in Europa, pentru ca aici e greu, greu de tot, si sa nu plece urechile la vorbele smecherilor, “nbenguetaires” care le pot rezolva o viza in schimbul tuturor economiilor familiei si a intregului sat, bani rupti de la gura copiilor in speranta ca cel salvat astfel nu-i va uita cand se va imbogati in Franta.

A fost greu si pentru mine sa il aud pe Sergeo cantand despre greutatile din Europa, de 30 de ori toata noaptea la dus, si toata noaptea la intors, pe trenul dintre Yaounde si Ngaoundéré. Dorm foarte greu pe fond sonor, cu atat mai mult chircit pe scaunul din tren, pentru ca noi europeni finuti nu ne intindem pe sub scaune, pe linoleum, printre cufere si saci, asa cum o fac localnicii cu dare de mana care isi permit sa calatoreasca si ei la clasa intai. Conditii lux, se da si muzica. 3 melodii care se repeta timp de 12 ore, cu scurte pauze, cand se prinde banda sau mai oprim in cate o statie.

E greu in Europa, da. Sergeo se teme de concurenta, dupa ce el insusi a reusit in Franta, venind de acasa fara nimic. Nici la Paris nu umbla cainii cu colaci in coada. Te bucuri cand poti lua pe tine o salopeta si poti merge sa maturi strada, sau sa speli buda, pentru un venit sigur. Cand poti pune deoparte un ban pe care il poti trimite acasa. Pe Youtube, Sergeo e gratulat cu comentarii prietenesti: Daca esti asa destept si tu ai reusit in Europa, de ce nu te intorci in Camerun sa ne fii presedinte si sa ne salvezi ?

Amadou are 25 de ani, a terminat de curand o scoala profesionala si lucreaza ca si ghid in zona de nord a Camerunului
– Sunt un norocos, un mare norocos. Am unde munci si am incredere ca voi avea de lucru. Castig un ban si pot sa-mi intretin familia. Aici, din cei care termina o scoala, abia vreo 20% gasesc de lucru. E plin, plin de diplomati care vand in piata. E plin de oameni cu scoala inalte care castiga mizerabil facand moto-taxi toata ziua. Nu sunt posturi, pur si simplu nu sunt posturi.

Vanzator ambulant in autogara

Blessed, “Controler” cum il striga toti din sat, incearca sa gaseasca loc in sistem:
-Am facut o scoala de bucatar, dar in sat nu am ce face si nu ma angajeaza nimeni la oras. Am fost la interviuri multe si toti mi-au zis: “Vrei postul ? Atunci platesti atat”. Orice loc de munca sa ia numai cu spaga…

Scolile din tara condusa de Paul Biya de 30 de ani sunt fruntase la producerea de someri. Aparatul de stat exceleaza in rafinarea mecanismelor de deturnare de fonduri si a spagilor. Si din cand in cand, ca sa dea exemplu, cate un ministru e trimis la puscarie direct din fotoliul guvernamental, pentru ca s-a lacomit ostentativ. Bai, sigur ca furi ca de-aia ai ajuns in post, dar fa-o cu stil !

– Nici nu-mi inchipui cum e sa fie alt presedinte – imi spune Amadou. Biya e mai vechi in post decat sunt eu pe lume ! Si ne cheama la vot din cand in cand doar ca sa ne arate ca nu putem alege pe nimeni altul. Nu ma mai duc la vot pana moare Biya, ca oricum altfel nu se va alege altul. Si daca ne-ar da voie sa alegem pe altcineva, la ce bun ? Macar batranul e plin de bani, si cei din jurul lui la fel. Nu le mai trebuie atatia bani. Daca vin altii, atunci vin niste rupti care vor avea ca singur scop sa fure si mai tare ca sa se imbogateasca.

Anul trecut functionarii au ajuns si pana in cele mai indepartate colturi ale tarii, in jungle si in munti unde oamenii inca nu folosesc banii, vorbesc doar limba lor si doar cei mai rasariti poarta cate un tricou rupt ca semn al emanciparii, fata de femeile si copiii care se acopera cu frunze. Le-au facut carti de identitate la toti, si mai ales le-au facut carti de alegator, si apoi s-au plimbat cu urna ca sa stranga voturi. “De ce votam ? Pe cine ?” Astea sunt amanunte, cand oricum exista un singur candidat. Pe cei din tribul Koma de exemplu oricum nu-i intereseaza si sunt convinsi ca nici nu-i afecteaza. Ce mi-e Camerun si ce mi-e Nigeria, unde trec dealul sa ma vad cu rudele din satul vecin.

Cam 30 euro. Pentru salariul asta pe luna lucreaza cei fericiti sa aiba un post.
-Mai vrei o bere ? -ma intreaba Vital pe terasa in Baffousam.
-Mai, – ii spun- dar de data asta o platesc eu.
-NU NU, nici nu se pune problema, eu o platesc ! – ma obliga el sa-mi pun banii inapoi in buzunar. “E o ocazie, nu am toata ziua sansa sa ies la bere cu albi”.

O bere e un euro. 30 de beri e un salariu. Dar berile pe care le-a cumparat Vital in seara aceea sunt pentru el o investitie. In imaginea oamenilor despre el (a fost vazut stand cu albi la masa, ba chiar a insistat sa ne duca la el la birou, ne-a plimbat prin culoarele Directiei de Finante din oras) si in imaginea lui despre el ( are prieteni din Romania -“tinem legatura, ne mai sunam, cand mai veniti dati de veste”)

Om cu educatie, se adapteaza la realitatile lumii moderne:
– Am un copil. Mai fac unul si gata. Doi e destul. Ca in Europa. Sa ii pot creste bine, sa ii pot tine la scoala, sa le fac un viitor. Nu fac 10, ca toti saracii din mahala, care produc copii care o sa moara de foame si o sa cerseasca in piata de mici…

Sus in munti, hamalul local il provoca pe Amadou.
– Cum, 25 de ani si inca nu esti insurat si n-ai copii ? Ce treaba-i asta ? Nu poti ? Macar ai femeie ? Aha, deci ai, pai atunci n-ai nici o scuza…
Pentru Amadou casatoria e o treaba importanta.
-Vine la vremea ei, cand sunt sigur ca pot intretine o familie. Apoi o sa facem planul si pentru copii. O luam treptat…
-Aiurea, – e de parere hamalul, crescut in satul lui toata viata, printre familii care fac copii cat timp ii tin puterile si apoi ii lasa sa se joace goi in praf si ii trimit la camp cand pot tine sapa in mana, ca sa aiba din ce sa imparta o farfurie de fufu fara gust.
-Aiurea, auzi. Ia-ti femeia, te casatoresti, te rog la Dumnezeu/Alah si o sa vezi cum o sa te trezesti ca iti vin bani ca sa va intretineti. Nu ma intreba de unde. Pur si simplu vin pentru ca Dumnezeu da ! Nu, nu-s prostii, asa e ! Jur !

La ora amiezei, in orasele africane se pare ca toata lumea e pe strada. Fiecare vinde cate ceva bagandu-ti sub nas curele, ciorapi, ochelari de soare, parfumuri contrafacute si cate si mai cate. Piata se revarsa mult dincolo de zona cunoscuta ca “marche”. In statiile de autobuz e nebunie – printre mormanele de bagaje se strecoara copiii carand pe cap tot felul – placintele, nuci de cola, arahide, apa in pungi… Cand masina se opreste la bariera, oriunde in tara, maini si capete se lipesc de geamuri cu speranta, poate vrei sa cumperi ceva. Bomboane, nu vrei bomboane ? Peste uscat… Alifie mentolata buna la orice, doar 100 de franci ! Baton, baton ! Cassava fiarta impachetata in frunze… Biblii, carti despre cum sa scri scrisori, periute de dinti, solutii care te vindeca de toate problemele posibile, de la cancer pana la gelozie…
Partea buna e ca nu trebuie tu sa mergi la magazin. Vine el la tine. Permanent. Supermarketul cel mai intins e insusi orasul.

Vanzatori si taximetristi. Asta face toata lumea, asta fac si multi dintre cei care cu sacrificii enorme ale familiei au facut ceva scoala. Vanzatori de mici, dupa ani de vechime, daca se invart si dupa ce vand destule gogosi, isi iau o motocicleta Sanili si sa se faca taximetristi. Moto-taximetristii, furnicile oraselor, carand pasagerii pe 100 de franci (vreo 20 de centi), virtuosi ai ocolirii gropilor si bravi toreadori in mersul pe contrasens, au si ei un vis: sa-si ia un harb de masina, sa isi faca taxi….

Strada in Bamenda

Pentru camerunezul de acasa sau din Europa, Sergeo Polo mai bine tacea. Sau si mai bine, venea inapoi in Camerun sa vanda curele in piata, sa-si mai revizuiasca scara greutatii vietii.

-Paul Biya ne-a promis ca in mandatul asta va fi altfel – imi spune Amadou. De data asta, va fi mai putina coruptie, se vor face mai multe drumuri, se vor crea locuri de munca… Nu stiu, e cam greu sa se intample asta, dar de ce sa nu-l cred ? De ce sa nu fiu optimist ? Poate o sa se intample ceva. Si eu imi vad de treaba, muncesc cat de mult pot. Altfel, stam ca prostii si ne plangem ca e greu. Aici, sau in Europa, sau oriunde …