( Buhoma, Bwindi Impenetrable Forest, sud-vestul Ugandei, decembrie 2013 )
“In padure eram sanatosi, eram puternici, eram fericiti. In padure gaseam fructe, miere, animale – aveam de toate. In padure, traiam mult cat sa vedem crescand copiii copiilor nostri. Toate astea s-au dus acum. Nu mai avem nimic. Nu avem pamant, nu avem case, cateodata nu avem ce manca si ne imbolnavim usor si murim repede.”
Barbatul Mutwa se opreste din vorbit si se uita in gol, prin mine si prin plantatia de bananieri, se uita undeva departe inspre viata fericita pe care de milenii stramosii lui o traiau in padurea lor, netulburati.
“Se imbolnavesc de melancolie” – ne spune Levi, un etnic Bakiga care isi dedica de 10 ani timpul ca sa ii ajute pe pigmeii Batwa. “E drept ca in trecut mancau carne din padure si acum trebuie sa se multumeasca si sa se bucure cand primesc un pumn de fiertura de mei sau o banana. E drept ca traiesc in conditii mizere, e drept ca iau boli de la populatia bantu din jur, dar tristetea ii omoara cu zile, mai ales pe cei care inca isi aduc aminte cum era in padure”
In 1992 pigmeii Batwa au fost definitiv alungati afara din jungla. De secole deja habitatul lor se restrangea tot mai mult in fata avansului triburilor bantu, care defrisau padurea pentru agricultura. Si care ii vanau, ca pe animale, ca pe maimute, pentru ca Batwa nu erau decat suboameni, “canibali si hoti care umbla goi si se furiseaza in satele oamenilor ca sa fure mancare”.
Despre “primitivismul” lor ne relateaza si lucrarea “Peoples and Cultures of Uganda”, tiparita prima data in 1993 si revizuita in 2011, ilustrand modul in care etnia lor era si este inca vazuta de catre populatia „civilizata”:
“Batwa traiesc din cersit si lucrand pentru Bahutu si Batutsi.[…] Se spune ca sunt canibali si au sub 137 cm inaltime, au o culoare aramie, nasul turtit si buze foarte groase […] Ei invadeaza pur si simplu gradinile oamenilor si fura legume si fructe. Vecinii lor se tem de Batwa din cauza agresivitatii lor […]”
“Un Mutwa [ Mu- si Ba- formeaza singularul si pluralul in majoritatea limbilor Bantu, astfel ca atunci cand vorbim de un singur membru al populatiei il numim Mutwa, iar cand sunt mai multi spunem Batwa ] nu putea sa intre intr-un loc unde mancau sau beau oameni Bantu.” spune Levi. Daca atingea vreo unealta, se considera ca a murdarit-o, si era suficient ca sa fie batut sau chiar omorat. Batwa nu mancau din vase, ca sa nu le spurce, ci li se arunca mancarea pe jos, de ude o adunau. Pana nu demult, un Mutwa nu era considerat om. Daca voiai sa omori un pigmeu, o puteai face fara prea mare frica de pedeapsa.”
Levi Busingye, care administreaza fundatia “The Batwa Experience” din Buhoma, la marginea Padurii Impenetrabile Bwindi, ne-a instruit sa ii salutam pe pigmei cu “Agandi !” Il intreb: E un cuvant Batwa ? Ce limba vorbesc Batwa ?
Agandi e un salut in limba Nkore, limba bantu vorbita in sud vestul Ugandei. Limba originala a Batwa se cheama Rutwa, dar nu o mai vorbeste nimeni. Era o limba straveche, non-bantu, dar a disparut complet o data cu pierderea stilului de viata traditional. De fapt, pana si numele Mutwa/Batwa este dat de catre populatiile din jur. Mai stim inca despre zeul lor suprem, Nyabingi. Ii mai stim doar numele. Mai stim ca aveau ceremonii elaborate de initiere. Nu mai au demult. Ei, pigmeii, stapanii timp de milenii ai locului, nu se mai numesc pe ei insisi decat in limba celor care ii tolereaza ca paraziti la marginea satelor. Expulzati din padure in 1992, cand s-a infiintat parcul national Bwindi Impenetrable Forest, Batwa s-au aciuat la marginea satelor si oraselor, traind din mila altora, batjocoriti si haituiti de cei care acum detineau tot pamantul cultivabil.
In 2001, misionarul Scott Kellerman, providentialul “Dr. Scott” amintit permanent de Levi, a pus bazele unei fundatii si a inceput sa adune fonduri pentru a-i ajuta pe Batwa, sa organizeze programe de integrare, prin care sa-i invete agricultura, cresterea animalelor, gospodarirea in colibe de lut si o minima educatie. Au fost invatati sa creasca legume mai putin folosite in Africa, precum varza, sau sa creasca iepuri, care mananca orice. Eforturile fundatiei, combinate cu eforturile guvernului, au dus la un progres marcant in tolerarea pigmeilor de catre populatia Bantu. Acum Batwa sunt primiti la munca in plantatii si pot castiga, pentru o zi intreaga de robota, 5000 de shillingi, adica doi dolari. Da, doi dolari, din care pot lua ceva de mancare, sa traiasca pana maine, pentru ca sunt mici si nu mananca mult.
In 2010 fundatia a cumparat un teren la marginea parcului national, a cumparat o portiune de padure, padure exploatata ( pentru ca toata padurea primordiala a ramas in interiorul parcului), in care se organizeaza un fel de spectacole atunci cand vin grupuri de turisti dornici sa vada “cum traiesc pigmeii”. Timp de jumatate de zi, turistii vad in padure cum locuiau pigmeii in colibe din frunze, cum faceau focul cu bete, cum vanau cu arcurile, cum impleteau rogojini… Turistii dau bani pentru o experienta pe care pigmeii care joaca in acest spectacol nu o mai au in mod natural. Dar dincolo de acest “show turistic”, exercitiul periodic le este de folos pigmeilor insisi, pentru a-si aminti un mod de viata in care au trait timp de milenii. Copiii Batwa, care s-au nascut la marginea satelor si au crescut printre bananieri, nu printre copacii falnici ai junglei, au ocazia prin aceste spectacole sa inteleaga cum traiau stramosii lor.
Apreciez utilitatea unui astfel de spectacol, dar nu ma atrage sa vad localnici jucand teatru pentru mine, asa ca am preferat sa vad cum traiesc Batwa acum, in comunitatile din jurul satului, sa-i vad lucrand pamantul, sa vad copiii jucandu-se si sa-i aud pe ei si pe Levi, avocatul lor, vorbind despre problemele si perspectivele lor.
Vechii stapani ai padurii invata caile oamenilor bantu, limba si obiceiurile lor. Treptat, cu trecerea generatiior, nostalgia fata de viata din padure se va estompa, mancarea mai abundenta si mixtiunea cu restul populatiei ii va face mai inalti ( Levi ne arata caracteristicile fizice foarte distinctive ale unui Mutwa pur si ne arata tot mai multi copii “corciti”), pana cand pigmeii vor fi doar o amintire.
Istoria nu poate fi oprita, evolutia aduce uneori si pierderi, dar deocamdata Batwa se afla intr-o lupta grea, de reasezare a identitatii lor in lumea moderna si de gasire a unor cai sustebabile de supravietuire. Au totusi noroc, cu Fundatia Kellerman , cu Levi, cu turistii care platesc pentru a vedea ritualurile pierdute ale vanatorilor pigmei din jungla.
Warning: Array to string conversion in /home/xenofon/public_html/wp-content/plugins/simple-facebook-connect/sfc-share.php on line 86